Când te îndrăgostești nu te saturi să-i privești mâinile și toate alunițele de pe corpul lui devin constelații. Te pierzi pe corpul lui ca prin cer, printre stele și nu obosești să-ți plimbi mâinile pe spatele lui lung și plin de suișuri și coborâșuri. Îi scrii cu degetele poezii prin mângâieri, pielea lui ți-e coală albă pe care-ți verși sărutările și dorurile și frustrările și durerile. Scrii pe el cu iubire…

Când ești îndrăgostit nu te saturi să-l privești, și cu fiecare gest te prăbușești vertiginos în neputința de-a mai schimba ceva. Iubești și asta ți-e crucea pe care trebuie s-o duci. Căci dacă într-o zi el n-o să te mai iubească, tu n-o să ai ce să mai iubești. Ca el nu-i nimeni. Ca el nu-i nimeni să te strângă tare-n brațe când te doare lumea și să te mângâie pe față de parcă ar vrea să-ți învețe pe de rost conturul chipului tău. Ca ochii lui nu-s alții să mai vadă frumusețea ascunsă sub cearcănele tale, sub machiajul care te face mai frumoasă când tu uiți să fii, sub tot ce ești tu, nu-s ochi să vadă până în adâncul tău. Și dacă el pleacă, o să-ți mai audă țipătul dorului care moare de durere înăuntrul tău? Când pe dor îl doare… omul urlă. Și dacă el o să iubească pe alta, tu pe cine? Să se-nfrupte alta din el, e iadul femeii care iubește. 

Când ești îndrăgostit, toată mierea lumii te îmbracă. Când săruți din iubire, stai precaut, să nu fie ultima oară când îți aparții… apoi i te dai toată și lupți să păstrezi puțin din tine și pentru tine. Și ți-e frică. Lipsa controlului sperie pe om. 

E vară. Ești tânăr, te-afunzi în sticle de vin și ești mort de-ndrăgosteală. Nu vrei să se sfârșescă iubirea, căci în iubire ești blând ca un miel. Căci în iubire îți dai seama că munții nu-s chiar atât de-nalți cât să nu poți să urci, și nici atât de grei cât să nu poți să-i duci în spinare…

Advertisements