Mamă, la oraș e foarte bine

Mamă, Bucureștiul nu-i un oraș. E orice altceva, dar nu un oraș. E o stare de spirit, o dragoste, o stație, o gară, un om, o stradă, o universitate, un drum, o mână de oameni cu care-l împarți. Și-i așa de bine când mă trezesc dimineața cu stomacul gol și sufletul plin de-atâta București, încât îmi vine să te sun să-ți spun că mi-i poftă de mor de o ciorbă de-a ta, că mi-i lehamite de sandwich-uri și că mi-e dor de tine.

Mamă, la oraș e foarte bine. Portofelul mi-e gol, iar timpul, insuficient. Dar să știi, mamă, că eu chiar învăț multe, zilnic. Ca, de exemplu, să-mi port de grijă. Să știi că acum spăl vasele pe bune și mă străduiesc să adun tot gunoiul în făraș. Mănânc aceeași mâncare și trei zile la rând și beau cafea ieftină de la automat. Acum iau restul mărunțiș de la magazine, caut reduceri la haine, am învățat să folosesc cardul și, în sfârșit!, știu să folosesc mașina de spălat. Adorm în fiecare seară fiindu-mi dor de orașul în care nu se întâmplă nimic, dar, mamă, la oraș e foarte bine! 

Mamă, să știi că merg la o universitate unde ăștia ne învață să simțim. N-avem scaune sau bănci și asta mă sperie, fiindcă-i al naibii de bine să gândești stând în fund, pe podea. Ne țin până la miezul nopții să vedem filmele lui Tarkovski și mamă! la final ne întreabă ce am înțeles! Nu știu dacă îți vine să crezi dar ăștia practică „nebunia de-a gândi cu mintea ta”. Auzi, tu, mamă, noi la facultate ne jucăm. Ne jucăm de-a cum să ne dezbrăcam de noi înșine și să lăsam viața să ne trăiască. Și știu că ție și tatii vă e teamă că, după ce-oi termina-o, n-o să am bani nici de chirie – văd și eu cât de greu m-ajung cu banii (voștri)! -, dar nu cred că m-aș fi potrivit în alt loc. Oricum, mamă, e armată și disciplină, matematică și artă, bucurie și rigoare, e un așa nu-știu-cum să-i zic, dar mi-e tare bine și tare aș vrea să mă vezi.

Marțea e ritual, mamă. E marțea actorilor undeva prin centrul vechi și să știi că am cam tot flirtat cu Bacchus, dar nu trebuie să te superi fiindcă dimineața ajung întotdeauna la curs! Și să știi, mamă, că uneori spunem poezii, eu și colegii mei, în RATB și oamenii se uită la noi și… mamă, la oraș e foarte bine!

Mamă, să știi că m-am îndrăgostit. N-ai cum să nu te îndrăgostești în orașul în care soarele apune cu atâta nostalgie, spunea Eliade. Dar… nu, mamă! Stai și ascultă. Că am avut timp în aste două luni să mă îndrăgostesc, să sufăr și să-mi revin. L-am întâlnit în fața Universității, într-o miercuri. Întârziase două minute și ar fi trebuit să știu de atunci că trebuie să fug. Eu nu ies cu băieți care întârzie la prima întâlnire, dar mamă, dacă-l vedeai în paltonul lui negru, cu cartea sub braț, mersul hotărât și ochii ăia inteligenți, n-aveai cum să nu-i ierți întârzierea. Au urmat vreo două săptămâni în care m-am pierdut într-un asemenea hal, că nu m-ai mai fi recunoscut. Mamă, eu atât de prostănacă n-am fost niciodată. Dar dragostea-i frumoasă chiar și pentru faptul că simți inima nătângă cum bate-n tine și ești viu, viu, viuuuuuuuu! Nu era nepunctual numai la întâlniri. Era nepunctual în a mă iubi. Nu știa că fiecare ticăit mă-ndepărtează de el. Nu știu dacă el m-a părăsit sau eu pe el. Aproape că m-am convins că el, pentru că trebuia să aflu ce înseamnă să fii părăsită… Știi, pentru rolurile mele… Păi, cum să joc, mamă, eu o Nina Zarecinaia dacă niciun Trigorin nu m-a părăsit vreodată? Așa că mi-am memorat amărăciunea sentimentului de-a fi părăsită și acum am să știu cum e să moară un pescăruș. Da, mamă, la oraș e foarte bine.

Mamă, mi-e cumplit de somn. Mâine dimineață am să beau două cafele și am să o iau de la capăt. Dimineața intră toamna la mine-n odaie și mă trezesc să respir Bucureștiul. O iau de la capăt pe străduțele lui când prea largi, când prea strâmte, și-mi port tristețile și bucuriile. Mamă, trec drept o fată veselă de când am ajuns aici. Dar eu iubesc Bucureștiul pentru că poți să fii trist și să nu te vadă nimeni.

Mamă… la oraș e foarte bine. 

„Mamă, la oraș e foarte bine. / Toți suntem de-o seamă cu necazul,/ Învățam la școli de plânset, hazul/ Și murim întruna de rușine.” (Adrian Pintea)

Citiți textul întreg aici

15045738_1192512084136346_1880039860_n.jpg

Advertisements