”…mami, eu câteodată mă trezesc noaptea și-mi cade un maldăr de gânduri pe suflet. Și mi-e frică. Și frica nu mă mai lasă să dorm….„

Mi-e teamă și nu-mi pare nimic mai prostesc decât să-ți fie teamă într-o singură viață în care ești marionetă la casa de păpuși a lui Dumnezeu. Mi-e teamă că într-o noapte am să adorm și am să dorm atât de profund că n-am să aud deșteptarea dimineții, că într-o zi lumea are să fie goală de mine și că n-am făcut suficient.

Da chiar, ai observat cât de frumos me pregătește Dumnezeu să murim? În fiecare seară mergem la culcare cu speranța unei noi dimineți. Ne culcăm liniștiți fără să ne temem pentru că știm că dimineața va fi iarăși viață. Murim în fiecare clipă pentru a ne naște în alta, adormim în fiecare noapte senini, fără a conștientiza că moartea, tâlhară de vieți, ar putea să ne fure somnul, să ni-l facă una cu ea. De ce nu ne putem gândi astfel și la adormirea veșnică?  Să sperăm fără să avem nicio siguranță că după întunericul morții urmează dimineața veșniciei? Moartea e la fiecare pas. Dar ce e moartea altceva decât suma tuturor deciizilor luate cât trăim?  Când ne naște viața, n-avem nicio putere în a decide unde să trăim. Nu ne alegem țara sau orașul, nici părinții, nici frații și surorile, nici prietenii. Dar când ne naște moartea, mergem unde am ales în timpul vieții. Or mie mi-e teamă. Groaznică-i teama de a nu ajunge la desăvârșire. Cumplit mi-e gândul că mă muncesc prea mult pentru grijile pământești și că nu-mi ridic privirea mult deasupra cerului senin.

Simt că n-am timp să-nvăț suficient, că nopțile nu-s făcute pentru somn, că dimineața vine prea târziu, că o singură decizie luată greșit schimbă întreg  traseul, că o singură clipă de neatenție poate fi o șansă scăpată printre degete și pierdută în van, că o viața nu-mi ajunge să iubesc.

Frica înseamnă necredință. Frica e pact cu întunericul. Frica e lipsa de nădejde în ceva mai presus de noi. Frica înseamnă să uiți că într-o lume atât de minuțios ticluită de mâini divine, te ține Dumnezeu pe genunchi și îți cântă-n suflet.  Ș-atâta timp cât auzi cântecul sfânt ce-ți cânta viața n-ai cum să calci atât de strâmb încât să-ți omori pasul ce are să te ducă pe scara iertării către Cer.

Și ce dacă o viață-ntreagă nu-mi ajunge să învăț tot ce-i de știut pe lume? Și ce are să fie dacă un suflet nu-mi ajunge să iubesc necuprinsul lumii? Și ce dacă am să calc strâmb și am să-mi scrântesc pasul și așa năpăstuit de teama că nu mă duce unde trebuie? Și ce dacă toate nopțile vieții mele n-or să-mi fie suficiente să-mi culc oboseala? Și ce dacă într-o dimineața am să uit să mă trezesc?

leap-of-faith_art

Advertisements