Știi ce cred eu? Ce crezi tu? mă-ntreb eu însămi și tot eu îmi răspund. Lăsându-mi privirile să zăbovească pe geamul murdar, mă gândesc că pe acolo prin Cer, Dumnezeu i-a încredințat lui Bacovia ziua asta de duminică și i-a spus: Ia mă, de zugrăvește un octombre colo jos, pe pământ… ș-apoi, tristul de Bacovia începu: și schiță din vorbe un cer de plumb, creionat cu mină cenușie, ș-un parc devastat, fatal, mâncat de cancer și fitzie… ș-apoi tristul, dădu ploaie și-ncepu de cu noapte să plângă norii plumburii cu lacrimi vinete ș-amare… și se gândi să pornească vântul să bată cu frunze ude, să rupă toamna afișe și flori și dădu frig pe pământ… Și începură copacii să ofteze … și-i frig… și burează…Și-mi trimise mie nervi de toamnă să-mi tocească creierii și așa obosiți, în stare să țeasă numai gânduri telegrafice… Și tremur, tremur, tremur…

Auzi? mă-ntreb eu pe mine însămi și tot eu îmi răspund. Și când Dumnezeu a văzut câtă tristețe a zugrăvit Bscovia-n lume, ce-a zis? Păi ce să zică…  când l-a lăsat să poetizeze astă zi de duminică, cred că El se aștepta să vadă atâta cenușiu… apăi Bacovia-i de plumb… Dar tu crezi că Bacovia e în Rai? zic… și răspund: nu știu, sper. Mă, dar dacă totuși nu există Raiul, atunci ei unde sunt? Unde se duc toți cei care se duc…? Auzi, nu știu! De unde să știu eu? Dar dacă aleg să părăsească lumea asta, apoi sigur nu s-or duce într-un loc mai rău ca ăsta…
Știi ce-mi vine acum în minte… Hm? Ți-amintești gerul de iarna trecută, cu cer oțelit, când urla crivățul noaptea, scoțând note îngrozitoare, și voisei să te plimbi pe afară, să-ți sfâșie iarna trupul golaș cu dinții de platină, să te strângă-n brațe gerul aspru și sălbatic cu jale? apoi… ai început dintr-o dată să plângi și pe obrajii tăi, deveniți un rece așternut, începuseră fulgii să cadă, contopindu-se cu lacrimile tale și se iubeau… Ei? Ziua aia cine o fi vopsit-o? apăi eu zic că ziua aia a fost un pastel și trebuie să fi fost Alecsandri… Da mi-amintesc că în ziua aia m-am întors acasă ș-am stat la gura sobei cu Stănescu, și de frig, m-am învelit într-o speranță se-nveleşte soba nou zidită în reliefuri de faianţă cu focul pururi logodită… Ș-am petrecut în dulcele stil clasic…

Auzi? Aud… Dar tu chiar crezi că Dumnezeu are nevoie de Bacovia sau de Alecsandri ca să facă din lume un pastel? Nu, normal că nu… Îmi place doar să-mi imaginez…
Ei și? Ce faci în seara asta de duminică pictată-n cuvinte de Bacovia? Ce să fac, las întunericul să-mi pătrundă în dormitor și cad într-un somn de plumb… căci picurându-mi pe gene oboseala și frigul alergându-mi prin vene, mi-atârnă aripile de plumb și sufletul mi-i îmbrăcat în funerar veșmânt…și vreau să dorm… Și nu ești tristă? Nu sunt tristă. Sunt bacoviană.

autumn_pain_by_i_see_faces-d4i6hnq

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s