Ai observat că atunci când te îndrăgostești de-a binelea, cu tot sufletul și toată ființa ta, ai impresia că ești tu cel ales? că nimănui în lumea asta nu i-a fost dat să se înfrupte dintr-o asemenea fericire? că de fapt, deși toată lumea vorbește despre iubire, parcă  tu ești singurul care a găsit adevărul adevărat și că așa cum iubești tu, nimeni n-a mai făcut-o de când lumea asta există? că parcă ai impresia că nu meriți ca tocmai tu, să simți cu sufletul tău o asemenea bucurie vie?  Ei vezi? Ăsta-i farmecul iubirii. Nu-i niciodată la fel. Uite, sufletul meu, nu poate să iubească de două ori în același fel. Imaginează-ți deci, că milioane de suflete din lumea asta, iubesc diferit și totuși, deși niciodată nu-i aceeași, toți o percepem în moduri asemănătoare, și pentru fiecare din noi, vine ca o avalanșă, te răstoarnă, te rătăcește prin curenții ei și aproape că te îneacă, pentru ca mai târziu, să te vezi zâcând pe brațul ei, la mal, sleit de puteri și totuși atât de fericit că i-ai făcut față. Că acum ești altul. Că te-a schimbat. Că acum știi ce-i iubirea.

Da, vezi tu?, eu nu prea știu multe despre asta. Peste mine n-a venit încă năvala, nu m-a lăsat fără suflu și nici nu m-a urcat pe culmile nebuniei, pentru mine nu s-au ”șters în jur copacii”, privindu-mi iubitul în ochi așa cum o pățea Stănescu și nici n-am apucat să spun că amorul ”e un lung prilej pentru durere”, ca cel care ne-a pus poezia pe muzica Serafimilor și l-a pus pe Hyperion să dialogheze cu Dumnezeu în limba română, dar știu că o s-o facă într-o zi. Că nimeni nu scapă fără să iubească. Din iubire-i făcută lumea asta și pentru a iubi suntem trimiși pe pământ. Altă lege, nu cunosc!

Și, cum să-ți zic eu… parcă are un soi de șiretenie nefirească și iubirea asta. Uite, eu nu pot să mă raportez la experiența mea personală, fiindcă nu-i deloc vasta, de fapt, nu prea pot să mă laud cu nimic, dar ca să-ți demonstrez ce-i cu iubirea și de câte feluri ei, o să mă folosesc de ce știu eu cel mai bine. Eu știu că iubirea poate să fie un monodeism, ca la Camil Petrescu, și tot de la el mai știu că un bărbat poate să iubească femeie întâi din milă și din îndatorire, ceea ce nu mi se pare deloc corect; mai știu că există iubiri bolnave, ca a lui Dimitri Karamazov pentru Grușenka sau iubiri neîmplinte, ca cea dintre Andrei Bolkonski și Natașa Rostova; mai știu că doi oameni se pot iubi și că totuși imposibilitatea iubirii se iscă în pofida dorinței îndrăgostiților, așa cum pățesc Alan și Maitreyi. Mai știu că iubirea nu ține cont de moralitate sau de ce e firesc și nefiresc, și aici vorbesc de o iubire nabukoviană, sau pot foarte bine să intru în sfera genialității și să vorbesc de curățenia și perfecțiunea iubirii shakesperiene. Ș-apoi, mai e și un altel de iubire. Iubirea de Dumnezeu, al cărei expresie este părintele Zosima al lui Dostoievski sau poate Bienvenu al lui Hugo. Și cum poți tu să crezi, că iubirea asta a apărut așa, la întâmplare? Că nu-i ceva mai presus de noi și că numai ceva dumnezeiesc ar fi putut da naștere unui asemenea sentiment? Și mai ales, îți dai tu oare seama, că nu-i om în lumea asta, căruia să nu-i fie dat să simtă așa ceva? Vezi tu, iubirea e punctul de sprijin al acestei lumi prin care toate s-au făcut. Iubirea e plecăciunea pe care o fac îngerii stelelor. 🙂

,,

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s