Înțelegi, băiete, că pot să fiu orice?

Dacă pentru a fi cu tine ar trebui să fiu altceva, atunci aș fi ploaie. Să te spăl, să te dansez, să te răcoresc, să m-aștepți ca un nebun, să fii vara cu cine vrei tu să fii, dar să te înăbuși de dor și de iubire pentru ca toamna să mângâi aerul tânjind ca eu să-ți pic în palma ostenită și fragilă, așa cum o femeie cade-n brațele iubitului ei, cerșind iubire. Aș vrea să fiu ploaie, să cad de la mii de kilometri într-o seară de noiembrie, iar tu să zâmbești atunci când alunec pe obrajii tăi, pe ochii tăi, pe buzele tale de pe care-ți înfloresc sărutul ofilit. Să nu mă ai când mă dorești, dar să mă ai atunci când ai cea mai multă nevoie. Să-ți irigi sufletul cu câte iubiri vrei tu, dar s-așepți ploaia care să alunge seceta dinăuntrul tău. Să fiu a ta nu în orice clipă, ci atunci când ți-e dorul mai puternic.

Tu nu înțelegi? Tu nu înțelegi că eu de tine am nevoie? Tu știi că aș putea să m-arunc în brațele oricui pentru o oră de iubire, pentru o vorbă frumoasă și-un sărut pe frunte? Dar tu știi câte săruturi de-ale tale vor trebui apoi ca să alunge gustul amar dacă aș face asta? Tu știi că dacă m-aș da așa, orișicui, eu nu mi-aș mai aparține mie în totalitate, ș-aș fi aceluia care m-a strâns în brațe într-un fotoliu, voi fi a aceluia care m-a iubit cât timp mi-am fumat țigara, voi fi a aceluia care mi-a mângâiat demonii și a aceluia care s-a plimbat cu mine-n ploaie?  Voi fi a mea și-a lor, dar eu vreau să-mi aparțin mie înainte de-a aparține altcuiva, și apoi vreau să-ți aparțin ție. Dar vezi tu, nu vreau să-ți aparțin ca un bun pe care-l ai oricând. Nu vreau să te gândești că sunt a ta așa cum ți-e mobila din dormitor. Ci vreau să fiu a ta așa cum e ploaia. Să-ți fie teamă întotdeauna că ai putea să-ți pierzi suflarea de-atâta caniculă, dar să ai încredere că vin mereu la timp. S-ar putea să întârzii, dar nu uit niciodată.

Înțelegi, băiete, că eu nu dăruiri anemice am nevoie? că nu te vreau pentru o scurtă nebunie? și poate că nu te vreau nici pentru totdeauna, căci totdeauna ăsta, e așa, ceva prea mare și prea mă tem de el pentru ca să-l folosesc, ci te vreau, nu știu cum să zic, pentru o perioadă atemporală, în care singura unitate de măsură a timpului să fie dragostea! Înțelegi, băiete, că ploaie mă fac dacă așa cum sunt acum, nu sunt suficientă? Înțelegi că pot să fiu orice?

k

Advertisements

Singurătate

Singurătate, cum mai mănânci din mine!
Cu zâmbetu-ți de fier, mă faci una cu tine.
De atâtea nopți adormi alăturea-mi în pat
Mi-i aşternutul rece. Ca al unui soldat.
Mă-bratişezi cu ale tale mâini, şi doare
Sub tine mă turteşti, de parc-aş fi o floare
Și ce tortură să simt al tău trup nefăcut
Cum cade peste mine, așa, negru şi slut.
Simt. Îmi pândești orice surâs și orice gând
Ca un ibovnic mi-eşti. Eu…simplu om de rând.
De atâtea sărutări amare, mi-a amorțit și șoapta
E-un ger în mine… Cred că se lasă noaptea.
Și iarăși zorii vin și iar mă ții de mână,
De vrei să mă iubești, tristețea fă s-apună!
Dar tu mă vrei a ta, acum, astăzi, mereu
Dar știi tu oare să mânuiești un zmeu?
Când eu zbor liber sunt și-aşa voi fi în veci
Tu vrei cu-a ta iubire, să mă întuneci deci.
Te du, îți strig, nu vreau să-ți fiu mireasă.
Ți-arunc inelul și-ți mai zic doar, lasă…
Prea mult ai nins în mine cu dor nebun și gol
Dă-mi aripi înapoi, să zbor iar de la sol.
image

Unde cinezi tu cu Bacovia, acolo s-ajungă dorul meu

Ce faci, tataie? Iei cina cu Bacovia, cu Baudelaire? Tragi o dușcă cu Esenin, cu Stănescu? Să nu-mi zici că te-ai pus să le zici și lor bancuri! Povestea unchi-miu acum vreo două zile cum într-o zi, așteptând la cârciuma din gară să vină trenul, te-ai luat la pălăvrăgeală cu vreo trei milițeni și cu harul tău de comicar, ai răsfoit prin catastiful minții bancuri care mai de care, de i-ai făcut pe  bieții oameni să-și țină  burțile de atâta râs. Miroseai a coniac și-a veselie.

Read more

L’amour

Ai observat că atunci când te îndrăgostești de-a binelea, cu tot sufletul și toată ființa ta, ai impresia că ești tu cel ales? că nimănui în lumea asta nu i-a fost dat să se înfrupte dintr-o asemenea fericire? că de fapt, deși toată lumea vorbește despre iubire, parcă  tu ești singurul care a găsit adevărul adevărat și că așa cum iubești tu, nimeni n-a mai făcut-o de când lumea asta există? că parcă ai impresia că nu meriți ca tocmai tu, să simți cu sufletul tău o asemenea bucurie vie?  Ei vezi? Ăsta-i farmecul iubirii. Nu-i niciodată la fel. Uite, sufletul meu, nu poate să iubească de două ori în același fel. Imaginează-ți deci, că milioane de suflete din lumea asta, iubesc diferit și totuși, deși niciodată nu-i aceeași, toți o percepem în moduri asemănătoare, și pentru fiecare din noi, vine ca o avalanșă, te răstoarnă, te rătăcește prin curenții ei și aproape că te îneacă, pentru ca mai târziu, să te vezi zâcând pe brațul ei, la mal, sleit de puteri și totuși atât de fericit că i-ai făcut față. Că acum ești altul. Că te-a schimbat. Că acum știi ce-i iubirea.

Read more