Tot ce urmează să scriu e adevărul pur îmbrăcat în artă. S-a întâmplat aievea și aproape că veridicitatea celor două vise  din care am să fac literatură, îmi provoacă fiori reci pe șira spinării. E ceva straniu și fantastic, e un dar al nopții pe care-l păstrez cu sfințenie și nădejde în sufletu-mi cast.

În luna mai, Dunării i-a năzărit să iubească cu mult prea multă furie un suflet frumos; l-a cuprins într-o îmbrățișare umedă și l-a lăsat fără viață. Și astăzi orașul e în doliu și-i mai pustiu cu un suflet. Nici astăzi n-am înțeles cum de un suflet atât de tânăr, de viu și de frumos, a primit atât de curând aripi să zboare asemeni îngerilor prin veșnicie.  În noaptea de dinaintea împlinirii celor patruzeci de zile de la pieirea sa,  am avut un vis ciudat care însă mi-a adus liniștea.

Se făcea că eram în Biserica Ortodoxă, purtam straie asemeni femeilor arabe prin care mi se vedeau doar ochii înlănțuiți de priviri rătăcite și reci. Toată lumea îmi spunea că-s fiica șeicului, care șeic?, nu știu, dar știu că toți mă venerau ca pe o zeiță. Mă așezaseră pe un piedestal și-mi simțeam corpul îngreunat de prea multe bijuterii, dar mai ales sufletul împovărat de durerea că mi se oferea ceva ce nu-mi doream și mi se fura, împotriva voinței mele, credința, trecutul, familia, mă răpeau pe mine de la mine însămi. Ba mai mult, eram aproape obligată să mă convertesc la islam în Biserica Ortodoxă, să mă lepăd de creștinism dacă vreau să-mi păstrez anii tineri și frumoși. Le strigam cu obidă că prefer să mor decât să le dau ce-am mai sfânt, că Brâncoveanu și-a lăsat copiii să fie omorâți tocmai pentru a nu se converti la islam și că nimic în lume nu-mi pare mai poetic, mai plin de dumnezeire și de frumusețe ca acest gest… și cum puteam deci eu, să mă despovărez de mine însămi, să-mi pun libertatea și sufletul în chingi și mai ales dintr-un capriț al nu știu cui, să devin ceva pentru care m-aș urî întreaga viață?

Fugeam ca o smintită prin biserică și mă rugam Dumnezeului meu să mă salveze într-un fel sau altul. M-am cățărat pe clopotele bisericii și fără să vreau mă gândeam la Quasimodo, cocoșatul de la Notre-Dame, care trăgea clopotele, ș-acest personaj pentru care atât am plâns, mi-a adus un soi de armonie și de înțeleger nefirească; era în mine liniștea de după viscol, curcubeul de după furtună, arta de după suferință, primăvara după iarnă, credința de după deznădeje. Dintr-o dată, însă, se întâmplă ceva care mă smulse din dulcea stare în care mă prăbușeam vertiginos: o droaie de preoți în straie negre, cu barbi lungi de-ai fi zis că vor să măture pământul, intrară pe poarta bisericii dansând, cântând, veselindu-se și bând vin din carafe uriașe. Începui să plâng. Știam cumva în vis că azi se împlinesc cele patruzeci de zile  și că ar fi trebuit să fie o zi neagră, în niciun caz dezmățul acesta, atât de necuviincios, ba chiar vulgar. De pe clopote, am început să țip cu furie și durere:

– V-a furat Bacchus mințile, nu vă dați seama că-i un sacrilegiu ce faceți? Tocmai astăzi?

Un călugăr cu fața smeadă și zâmbet transcendental cum numai în romanele lui Dostoievski întâlnelti, își ridică privirile către mine și-mi rosti c-un glas plin de dulceață și blândețe:

-Coboară-te de pe clopot și vino de te veselește. E sărbătoare-n Rai. Sufletul său a ajuns la locul de veci. E fericit.

Aceste vorbe veniseră în același timp ca o lovitură drept în creștetul capului dar și ca o mâgăiere a întregii mele ființe. Încă din vis conștientizam că nu poate fi decât un mesaj, pe care n-am poate, niciun drept să-l tălmăcesc, dar pot doar să-l păstrez și să mă consolez cu gândul că ești bine. C-ai ajuns unde trebuie. Că există un loc din care a fugit toată durerea, întristarea și suspinul.

Acesta a fost visul preoților în straie negre. În altă noapte, am visat un pocal cu stele. Era noaptea în care bunicul împlinea un an de când coborâse și cea din urmă treaptă a existenței și se prăbușea cu tot cu suflet în veșnicie. Nu știu dacă am cunoscut mai multă frumusețe și lumină ca în acel vis în care cerul vorbea cu mine printr-o mutare a stelelor; îngerii cântau în ritm de Bach iar luna, era agățată de pânza nemărginirii ca un tablou pe-un perete singuratic.

Eram îmbrăcată într-o rochie lungă, albă și stăteam întinsă pe un pat cu cearșafuri neastâmpărate care-mi imitau forma trupului cu fiecare mișcare a mea. Era un pat imens ocrotit de perdele albe, elegante, de-ai fi zis că-s niște sânziene cu sufletul dat în clocot de-atâta pasiune; se jucau cu ibovnicul lor, vântul, iar eu, cu inima-mi frigidă, zăceam latent în patul moale, respirând iubirea lor și receptând orice semnal al naturii dezlănțuite.
Deodată, îmi ridicai privirile în sus și fără ca nimeni să-mi spună ceva, știam că se deschideau cerurile în fața mea și printr-o întâmplare a cărei cauză putea fi doar divinitatea, bunicul îmi scria pe cer cuvinte plămâdite din stele: ”Sunt aici”; și după fiecare literă pe reușea s-o scrie, arunca stelele într-un pocal care lucea de-ți fura ochii, iar când fiecare stea se lovea de fundul pocalului frumos sculptat în stilcă, ieșeau scândei ce luminau pământul.  Și când cea din urmă stea fuse aruncată blajin în grămada de stele, izbucni atâta frumusețe ș-atâta lumină, că natura amuțise iar eu simțeam că-mi aruncă Dumnezeu un pumn de raze în suflet, că există viață după moarte, că visul cu pocalul de stele n-avea cum să se nască din nimic și nici imaginația mea n-ar fi fost capabilă să plăsmuiască atâta frumusețe, că bunicul încă trăiește și că n-a scăpat de patima scrisorilor și că implorându-l pe Hyperion îmi transimitea că-i sus, în ceruri și cumva, știam că oricât nihilism și ateism putrezit infectează lumea asta nebună, există ceva mai presus de mine, de înțelegerea umană, de logică și rațiune.

image

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s