Închisoare albă

Cât e ceasul? E douășpe și jumătate. Ziua? Nu, e noapte. Mă dor ochii și-mi simt mintea amorțită,de parcă aș fi dormit o săptămână întreagă. Unde sunt?
Read more

Advertisements

Vai de cel care nu știe să se iubească decât pe sine!

Mizerie. Privesc și nu văd decât mizerie. Uite-mi biroul mizerabil îngropat în noiane de hârtii și dușumeaua îmbâcsită de pași morți, și iaca-mi așternuturile-mi pătate de vise înecate în somn și jurăminte absurde sub clar de lună. Și fumul ăsta de țigară înăbușitor plutește prin dormitorul meu cum plutește sufletu-n Rai, sorb din el ca dintr-o ultimă plăcere ce mi-a mai rămas. Și Doamne, câtă mizerie sărăcăcioasă-i în mine! Câtă singurătate descompusă se sfărâmă înăuntrul meu.

Read more

Totu-i deșertăciune și vânare de vânt

Cea mai dulce spovedanie a mea e atunci când scriu: cu o poftă demonică de ironie și zeflemea, îmi iau peste picior întreaga ființă și eu însămi găsesc în această satiră la adresa sinelui meu, purificarea prin nefericire. Da, îmi place să mă autoironizez, să arunc cuțite și săgeți de foc în vina cu care cochetez, să mă amuz pe seama nesăbuinței mele, ca și cum eu nu sunt eu și n-are importanță că mă doare s-aud adevărul scuipat cu furie și pe deasupra învelit în sarcasm. Gândiți-vă deci, cum se vede societatea prin ochii unui adolescent, care-și râde de el însuși, câtă nimicnicie văd în oameni, câtă putere ironizatoare zace latent în mine și ce simt în umilirea prostiei omenești.

Vară apatică

Nu știu alții cum sunt, dar eu uneori simt că nu-mi aparțin. Că mâinile mele nu-s ale mele, că port în mine un suflet surd și orb care n-are nimic de-a face cu mine, că văd prin niște ochi încețoșați și grei, că-n mine nu zace decât un morman de oase și mușchi, că în definitiv, nimic din ce-i în mine nu-i al meu ş-acest nimic dureros al inutilității nu poate fi anulat de nimic. Cred uneori că din toată frumusețea lumii, nu-i nimic care să mă mai inspire; toate simțurile mele sunt amorțite și reci, totul îmi pare un imens nimic din care nu mai pot sustrage. Și-i al naibii de dureros să exiști, să respiri, să gândești, să trăiești dar să nu simți. Read more