Dumnezeul ăla frumos care-mi încolțește un surâs blajin pe chipu-mi asemeni Lui, Dumnezeul ăla care-i perfecțiunea întruchipată și care-i tot numai iubire și iertare. Dumnezeul meu cel răbdător și suficient mie, cel care-mi amintește că-s înger fără aripi pe pământ, dar că-ntr-o zi mi-o da și mie aripi ș-am să mă înalț, ș-am să zbor prin veșnicie, ş-am să fiu atât de liberă și de fericită încât n-am să mai fiu geloasă pe păsări.


          Dumnezeul ăla care nu-i iubit de toți pământenii dar care totuși îi iubește pe toți la fel și le rabdă și blasfemia și păcatul și deznădejdea. Și ne iubește cu tot ce suntem sau nu suntem.
L-am iubit de atâta timp pe Dumnezeu încât n-aş avea de ce să mă opresc acum. Îl caut și-L găsesc în tot ce mă înconjoară.  Mama m-a învățat că Dumnezeu există în fiecare lucru, om, fir de iarbă sau copac. Iar eu mă gândeam când eram mică, oare în ce poziție stă El într-o jaluzea sau într-o frunză? Cum încape și cum e posibil așa ceva? Multă vreme mi-a luat să găsesc raspunsul.
          Cred că i-aș face o nedreptate dacă n-aş crede în El. El îmi dă viață și eu îi neg existența? Asta înseamnă că mă neg pe mine însămi.  Râdeți-vă de mine cât poftiți, c-au mai râs și alții. Mi-amintesc că mai demult, într-o lucrare am scris așa: din pământ ne naștem și-n pământ sfârșim cu toții.  Luasem 10. Un alt profesor însă, citind ce-am scris, mi-a râs în nas iar eu, ca proasta, m-am rușinat și am scos o prostie pe gură mai mare decât mine, ca și cum până și eu mă amuzam că am încheiat într-o astfel  de manieră, pf!, că proastă-s zău uneori. După ce am plecat de la școală am dat o fugă la biserică și am aprins o lumânare. Nu mă întrebați de ce am simțit nevoia să fac asta. Pur și simplu pașii mei au luat drumul bisericii și atât.
       Chiar mă gândeam că uneori mă simt mai aproape de Dumnezeu făcându-mi rugăciunea la mine-n dormitor, decat în Biserică, unde mă bâțâi de pe-un picior pe altul și mi se perindă prin minte cele mai deochiate și mai vulgare gânduri de care mă rușinez și le urlu să-şi inceteze şarada teribilă. Mi se arată în toată goliciunea lor -exagerată chiar- și-mi vine să le zic să-și tragă o pereche de pantaloni pe ele și-un pulover. M-am dus odată la slujbă duminică și mi se părea că nu mă potrivesc deloc acolo, că n-am nimic din cumințenia şi smerenia care mi-ar trebui. Mă gândeam dacă păru-mi stă bine sau dacă rochia mi-e șifonată. Și zău că nu-s superficială. Dar în biserică se dă lupta dintre Dumnezeu și diavol, iar câmpul de bătălie e sufletul meu.
       De la o vreme încoace, de când am văzut ce întorsături poate lua viața și cât de subită-i moartea, mi-am dat seama că-i treabă serioasă cu ortodoxia. Și nu din teamă. Ci am simțit așa o apropiere de Dumnezeu, o regăsire atât de caldă și de drăgăstoasă, ca îmbrățișarea mamii când mă întorceam din tabără, și știa că umblasem pe alte căi, cât pe ce să mă rătăcesc, să uit de unde am plecat…  Așa l-am simțit și pe Dumnezeu. Și m-am pomenit că-i zic preotului de la biserica de-alături: ” Părinte, vreau să cânt și eu duminca la slujbe, se poate! “, “Cum să nu, actrițo? Te aștept cu drag!”
Şi cât am mai huiduit și eu preoții generalizându-i și împroșcând în ei cuvinte grele… Vorbesc aici de preoții preoți.
     Și mai e și profa de religie care-mi taie răsuflarea când o ascult. Pe lângă faptul că femeia asta mi-a întărit și mai tare credința, mă uimește și prin cât de minunată e, mă face să-mi dau seamă de cât de mică-s. Ş-apoi…nebunia aia pe care eu o numesc Dostoievski și care nu-mi dă pace… Cât îl iubesc pe Dostoievski.
Azi noapte am visat că tata-mi spunea: îndreptatul e cu mai puțin vinovat decât cel care încearcă să îl îndrepte. Are vreun sens? Eu am dat vina pe Dostoievski. Și tata la fel.

Și zi, cum ar fi să credem toți într-un  singur Dumnezeu?  Am fi mai aproape de rai c-o treaptă.  Și poate c-ar fi o lume mai frumoasă. Dar aşa suntem noi oamenii, parcă ne e teamă de fericire. Paradoxal. Fiindcă o căutam toată viața și…

image

Advertisements

3 thoughts on “Cum ar fi să creadă toți într-un singur Dumnezeu?

  1. Religia e doar geografie. Dacă tu crezi în Dumnezeu, crede în el și atât! Nu aminti de ortodoxie, catolicism sau islamism. Toate acestea sunt determinate de țara în care te-ai născut. Dacă erai în Arabia Saudită, în loc să aprinzi o lumânare, ridicai mâinile la cer și apoi te spălai pe față. Dacă există un Dumnezeu, ar fi păcat să îl murdărim cu basmele cultelor religioase din ziua de azi.

  2. Te crezi specială pentru că te-ai născut în România? Să înțeleg că cei din peninsula Arabă sunt sortiți iadului pentru că nu urmează legile bibliei? Sau cei din India? Sau cei din Burkina Faso? Pe ei
    îi iubește mai puțin Dumnezeu de le-a „sortit” să se nască acolo? Baliverne….Nu întâmplător te-ai născut în România… Aici s-au unit lanțurile de aminoacizi ce te definesc astăzi ca om. Nimic mai mult.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s