Te-ai trezit? Mă-ntreb ce faci acum… Nu, nu ne cunoaștem, dar știu că exiști, că mă aștepți și că te-aștept.

Azi e 23 mai 2015 și mă gândesc la tine. Când o să ne întâlnim, am să mă asigur că tu ești cel despre care scriu și am să-ți citesc asta. Tu ai să mă asculți ș-apoi o să mă săruți.  Să știi că mă gândesc de mult timp la tine, ba chiar am impresia că ocupi cam prea mult spațiu în sfera gândurilor mele. Dar azi e sâmbătă dimineața și-ți dau voie să fii răsfățat de ale mele gânduri. Crezi că ne bem cafeaua împreuna? Eu o beau ascultându-l pe Johnny Cash. Îți place Johnny Cash? Sper, fiindcă mi-ai fi drag și mai tare dacă ți-ar plăcea. Pân-la urmă ești doar o plăsmuire a imaginației mele. Deocamdată. Până am să te găsesc în marea asta de oameni și atunci… nu va fi nevoie să-mi vorbești. Am să te recunosc. Ți-am visat zâmbetul și privirile de-atâtea ori. Am adormit cu glasul tău în fiecare noapte secătuită de orice strop de iubire. Ba uneori mă gândesc  că până și inimile noastre bat în același ritm, pe-același cântec.

 

Oare cum e viața ta? Ești fericit? Ceva îmi spune că ești. Dar nu-i o fericire deplină, la fel cum nici a mea nu-i. Și tu te gândești la mine? Mă-mbraci și tu în iluzii și-mi plămădești sufletul? M-aștepți cu tot atâta dor precum te caut eu?  Dar dacă acum iubești pe altcineva să știi că nu mă supăr.  Trăiește cât poți, iubește și învață suferința, pentru ca regăsirea noastră să fie și mai dulce. Nu contează că poate, în dimineața asta nu mie-mi spui bună dimineața, ci ei, și n-are importanță nici faptul că în vreme ce eu îți visez atingerea, ea ți-o simte și te privește galeș, încleștându-ți buzele într-un sărut. Ce dacă îți face ea cafeaua și nu eu? Știu că o să avem atâtea dimineți împreună încât nu mă tem. Nici geloasă nu-s. Ba chiar diminețile cu mine or să fie și mai frumoase. O să ascultăm Led Zeppelin și o să ne vorbim cu sufletul. Că o să vină ziua când nici ea nu-ți va mai fi suficientă, ș-atunci să știi de la mine că-s pe aproape. Că o să dăm unul de celălalt, cine ște cum, în ce fel, sau de ce.

Iubirea-i un lucru gingaș. Se sfărâmă dacă o atingi cu îndemnuri grăbite. Poate de asta nici nu mă grăbesc. La cum mă știu pe mine, la vârsta asta mi-e teamă că dacă te-aș găsi, n-aș ști să te iubesc cum trebuie. Mai am nevoie de timp. Mai am nevoie să trăiesc, să-mi epuizez sufletul, să-l fac să tânjească după tine. Pentru că vezi tu, acum aș putea să iubesc mulți băieți. Mă-ndrăgostesc de vreo cinci, șase ori pe zi de de miri ce. Și n-aș vrea să te iubesc așa cum nu trebuie.  Sufletul meu acum hoinărește și cercetează lumea, n-are astâmpăr și-i prea plin de el. Da, sufletul meu de atât de plin de el încât tu n-ai avea loc, acum. De-asta zic că nici n-aș vrea să mă găsești acum. Aș vrea să fie curățenie când vii tu, nu haosul ăsta de nedescris. Să-ți ofer un loc bun. Dacă m-ai găsi în dezordinea asta și-n nebunia care mă stăpânește acum, nici nu cred că m-ai recunoaște. Sau poate… poate m-ai iubi și mai mult.

Dragule, să ne vedem cu bine. Nu contează când. Dar să mă cauți, pentru că eu deja sunt pe urmele tale.  Îți dai seama ce explozie și ce scântei or să izbuncnească atunci când ne-om găsi? O să știe și Universul că sufletele noastre s-au întâlnit și că-s fericite. Pa, te iubesc… Paaaa!

         11208978_855595671161324_1882380459_n

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s