Cum ar fi să creadă toți într-un singur Dumnezeu?

       Dumnezeul ăla frumos care-mi încolțește un surâs blajin pe chipu-mi asemeni Lui, Dumnezeul ăla care-i perfecțiunea întruchipată și care-i tot numai iubire și iertare. Dumnezeul meu cel răbdător și suficient mie, cel care-mi amintește că-s înger fără aripi pe pământ, dar că-ntr-o zi mi-o da și mie aripi ș-am să mă înalț, ș-am să zbor prin veșnicie, ş-am să fiu atât de liberă și de fericită încât n-am să mai fiu geloasă pe păsări.

Read more

Advertisements

Dacă-l vezi, spune-i că îl aștept

Te-ai trezit? Mă-ntreb ce faci acum… Nu, nu ne cunoaștem, dar știu că exiști, că mă aștepți și că te-aștept.

Azi e 23 mai 2015 și mă gândesc la tine. Când o să ne întâlnim, am să mă asigur că tu ești cel despre care scriu și am să-ți citesc asta. Tu ai să mă asculți ș-apoi o să mă săruți.  Să știi că mă gândesc de mult timp la tine, ba chiar am impresia că ocupi cam prea mult spațiu în sfera gândurilor mele. Dar azi e sâmbătă dimineața și-ți dau voie să fii răsfățat de ale mele gânduri. Crezi că ne bem cafeaua împreuna? Eu o beau ascultându-l pe Johnny Cash. Îți place Johnny Cash? Sper, fiindcă mi-ai fi drag și mai tare dacă ți-ar plăcea. Pân-la urmă ești doar o plăsmuire a imaginației mele. Deocamdată. Până am să te găsesc în marea asta de oameni și atunci… nu va fi nevoie să-mi vorbești. Am să te recunosc. Ți-am visat zâmbetul și privirile de-atâtea ori. Am adormit cu glasul tău în fiecare noapte secătuită de orice strop de iubire. Ba uneori mă gândesc  că până și inimile noastre bat în același ritm, pe-același cântec.

Read more

Mi-e dor de mine mică

Mi-e dor de mine mică.

 

Mi-e dor de fragilitatea mea care răzbea tenebrele realității. Mi-e dor de acea puritate și curățenie sufletească pe care o au numai copiii. Copiii ăia frumoși, cu suflet cast și neștiutor. Simt așa uneori mirosul copilăriei și m-apucă o dulce nostalgie. Suspin și-mi dau seama că-s vremuri apuse și că timpul fuge ca nebunul, luându-mă cu el, pierzându-mă și regăsindu-mă în goana lui.

Așa-i că are gust dulce copilăria?

Read more

Bob de rouă

Am dormit cincisprezece ore. Încă mă simt obosită ș-am pierdut sensul vieții, l-am rătăcit pe undeva și-mi umblă dezgolit pe poteci străine. Îmi vine să-mi aștern din nou capul pe pernă, să mă cufund într-un somn adânc și într-o dulce uitare.  Ziua îmi pare absurdă și nu-mi dă niciun motiv de remușcare c-am s-o ratez. Nu suport realitatea și pentru prima data îmi vine să dorm. Să dorm încât să uit de lumea asta care uită de tine, de mine… De parcă mi-ar păsa. Ăsta-i mersul lumii. Te dă uitării ca și când n-ai fi existat vreodată.

Read more

Oamenii se trec… și mor.

 

Mi-e dragă viața. Mi-e dragă așa, cu toate bucuriile și supărările care-mi vin. Cu toată fericirea pe care o am sau n-o am. Cu toată iubirea pe care o primesc și uit s-o dau. Mi-e dragă și când e rece și cu toane precum luna lui April, vorba Eminescului. Și mi-e dragă cu atât mai mult cu cât știu că așa cum mi-a fost dată, la fel îmi poate fi luată, în orice clipă, împotriva voinței mele. Căci n-am nicio putere asupra ei. Mi-a dat-o Dumnezeu într-a nouăsprăzecea zi a lui iunie și parcă-ntreaga mea existență e  o zi de vară. Dar mai știu că așa frumos cum mi-a fost dată îmi poate fi și luată… Noi oamenii, numai doar durăm în vânt… deșerte idealuri, când valuri află un mormânt, răsar în urmă valuri…

Read more

Au înnebunit salcâmii și tu vrei să fiu cuminte?!

Pe la orele nouă ale dimineții mă cufundasem într-o apatie deplină, simțindu-mi gândurile blocate, inerte iar sufletu-mi își ținea elanul prizonier. Nu mă gândeam decât la patima cu care primăvara iubește salcâmii de-i înnebunește. Eram incapabilă să urmăresc șirul nestingherit de cuvinte ce curgea asemeni unei cascade din gura profesorului cu care aveam oră, cuvinte nestingherite de nepăsarea rândurilor de elevi.  Stau în a doua bancă de la geam și-mi simt adesea ochii fugind către frumusețea peisajului; așa-mi sunt săracii obidiți când mi se cere să-mi dezlipesc privirile de la fereastra prin care natura dansează.    Priveam nebunia salcămilor și  îmi părea cu atât mai poetică dezlănțuirea lor cu cât orele petrecute în liceu erau asemeni unui burete secetos, din care n-ai fi putut stoarce niciun strop de poezie.

Read more