Dragă proprie-mi viață,

Ideea de a-ți scrie o epistolă vine dintr-o obsesie care mi-a rămas moștenire de la bunicul. El scria oricui: mie, soră-mii, primarului orașului, preotului satului, chiar și celor care-i trimiteau facturi. Ce se mai mâhnea când vedea sumele umflate, grele cât un bolovan ce-i găurea buzunarul. Zadarnic îi spunea bunica: ”Lică, mai lasă telefonul ălă că iar plătim mult!” Într-o zi ne-a adunat pe toți ai casei, scuturându-se de o încântare naivă, pentru ca să ne citească ce le-a scris celor care-i trimiteau factura la telefon; ba chiar le-a cerut în mod special să nu-i mai trimită înapoi scrisori robotizate și nici să mai vorbească în engleză cu el, că el știe doar turcă.

Așa că iată-mă scriindu-ți, dragă viață în care mi-e dat să trăiesc. Până la urmă, de ce nu ți-aș scrie?

Astăzi, am plecat singură cu bicicleta înspre ferma tatălui meu. Aveam impresia că cerul stă se se surpe și că rafale de raze de soare și lumină aveau să cadă pe pământ. Soarele mocnea în spatele unui nor întins, lăsându-și razele înfrânate să cadă ca un paravan al orizontului. Șoseaua parcă se vârsa în valuri unduioase, elegante așa că m-am oprit în mijlocul frumuseții naturii și m-am gândit la tine, tu, viață-mi frumoasă, pentru care nu știu ce am făcut ca să te merit! Vântul îmi dădea târcoale și simțindu-i prezența mi-am întins palma mângâindu-l tandru. El mi s-a strecurat printre degete în semn că voia să ne ținem de mână, mi s-a furișat prin spicul meu de grâu ș-apoi m-a ademenit să mă întind pe pământul sacru, prin grâul crescut frumos. Mi se strecura prin bluza subțire care abia aștepta să danseze în bătaia sa, avea atingerea caldă și îmi fragmenta trupul în bucăți de plăcere, strivindu-mă sub îmbrățișarea sa, resimțită și de pământul de desubtu-mi. Și-n timp ce făceam dragoste cu vântul, eram fericită. Pentru simplul fapt că exist. Și cerul mi-era martor la acea fericire născută din nimic. Născută într-o amiază dulce de primăvară.

Ieri am scris o epitsolă unui prieten în care i-am spus că sunt nefericită. Astăzi mă mâhnește inconștiența mea. Tu ești frumoasă așa cum ești, în simplitatea ta și-n rutina ta exasperantă, eu sunt cea care o complic cu tristeți îndoliate și suferințe care de fapt nu există. Am închis ochii ș-am privit în jurul meu: am zărit-o pe mama robotind prin casă senină, spălând și gătind, surâzând și iubind cu o ușurință dezarmantă. Ș-am dat fuga să-i sărut obrajii nevinovați pe care s-au prelins de atâtea ori lacrimi… născute de mine. L-am văzut pe tata în timp ce mergeam pe drumul știut numai de noi, povestindu-mi de zor impactul Albatrosului lui Baudelaire asupra sa; l-am văzut și mi-a zâmbit sufletul. M-am gândit la soră-mea al cărei miros nu mai zburdă prin casă, dar a cărei prezență e nestingherită. Și patul, și camera pe care i-am furat-o e impregnată de ea.

În timp ce scriu am mintea liberă iar ființă mi-e atât de ușoară că ar putea să se înalțe în văzduh, scriu cu seninătate. Dar știu că viața mea nu e întotdeauna roz și nu înseamnă doar fericire într-o zi de primăvară, nu înseamnă să mă iubesc cu vântul și nici răsfrângerile soarelui.

Câteodată mă întreb ce planuri ai tu cu mine pentru că în momentul de față nu am idee încotro ne îndreptăm. Mă plimb prin tine precum un orb, fără să știu din ce parte poate să apară pericolul, fără să văd linia de final. Uneori am impresia că tu nici măcar n-ai început. Nu simt că trăiesc cu adevărat. Cad adesea într-o apatie cumplită și mă plictisește realitatea. Viață, nu știu ce vrei tu să faci cu mine, dar nici eu nu știu ce vreau să fac cu tine. Se mai trezește câte unul să-mi zică: Ce-ai de gând să faci cu viața ta? Îi răspund fonf: S-o trăiesc.

Sunt atât de idealistă și atât de visătoare încât mă tem c-ai să mă plesnești strașnic la îndemnul realității.

Știi, mă tem. Dacă ai să stai în calea visurilor mele? Tu ești tabla mea de șah, eu sunt pionul iar destinul se joacă cu mine. În definitiv, ce aveți de gând cu mine?

Plus toată agitația asta a ta: tu nu ești liniștită. Ești contrariată și habar n-ai ce vrei. Stai, asta sunt eu… Oare firea mea te determină pe tine? Atunci e periculos. Asta înseamnă cauză și efect. Înseamnă că ceea ce fac eu va avea impact asupra ta. Ș-apoi, eu nu sunt și nu știu să fiu bună. Te rog, nu-mi fi oglindă!

Dacă-ar fi să-ți cer ceva în momentul de față, ți-aș cere să mă înveți cât de multe lecții poți. Ți-aș cere să-mi distrugi teama de a rămâne singură cu gândurile mele. Ți-aș implora să mă înveți să iubesc, să știu să fiu puternică. Ți-aș cere să-mi zâmbești și ți-aș zâmbi înapoi cu tot sulfetul. Ți-aș cere să mă porți acolo unde trebuie să ajung, și-aș cere suficientă minte încât să nu mă abat de la destinația mea. Ți-aș cere să fiu sănătoasă și aș munci ca un taur. Țe-aș ruga să nu mai lași să intre pe ușă oameni care știi că oricum vor pleca și te-aș ruga să-mi dai mai multă chibzuință.

Te-aș ruga să fii blândă cu mine. Să ies din tine cu sufletul curat. Să fiu fericită.

                                                                                                                   Cu multă dragoste, Eu

letter

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s