Adormise cu fereasta deschisă și fu trezită de plânsetul nopții: lacrimile cerului îi pătrunseseră în cameră iar ea, din solidaritate, a rămas trează s-asculte suferințele norilor. Motivul real era de fapt insomnia. De câteva nopți, orele patru ale dimineții o smulgeau din dulcele-i somn, aruncând-o printre gânduri și neliniști. Se simțea însă prea obosită pentru a gândi, sau îi era teamă. Era periculos să rămână singură cu gândurile ei.

Luna era agățată pe cer precum un tablou, surăzând șăgalnic stelelor. Când era mică, Ioana își închipuia că soarele trebuia s-o iubească enorm, fiindcă moare în fiecare noapte pentru ca ea să respire. Acum, își reluă acest gând dar absurditatea ideii unei povești de dragoste între soare și lună o făcu să surâdă sarcastic. Cât de simple i se păreau toate înainte…

Se gândi să ceară un rendez-vous lunii, să-și mai țină de urât una alteia, ca două vechi prietene ce-și cunosc taine ale sufletului.

— Simt că trecerea timpului dezgolește viața de tot ce are ea mai frumos. Înainte scormoneam frumusețea în fiecare formă impefectă a norilor, în fiecare fir de iarbă crescut timid și-n orice zâmbet…și o găseam! Astăzi, caut frumusețea în mine ca s-o pot găsi în jurul meu, iar ea se ascunde, de parcă i-ar fi teamă de mine. Astăzi am fost fericită. Da. Am fost. Iar acum, privește-mă, parcă ziua de azi nici n-a existat. Am pierdut-o… mi-am pierdut fericirea printre razele obosite ale soarelui la apus … o să mi-o aducă sigur dimineața. Însă noaptea m-apucă o durere cumplită, mă doare singurătatea iar gândurile astea nu-mi dau pace. Sunt obosită… sunt atât de obosită… Capul ei căzu ușor pe pernă, cufundându-se în visele uitate acolo. Ioana îți dă impresia că are suflet cehovian: grav, plin, întortocheat precum un labirint…Iar ea… se rătăcea prin el, speriată de rătăcirea asta haotică și interminabilă…

Căzuse în lumea viselor. Brusc. Un miros de aer proaspăt îi încolți un zâmbet naiv pe chipul de fetiță. Visa și totuși își visa copilăria, visa ceva ce existase dar se pierduse prin scurgerea anilor. Își lăsase trupul întins pe pământul arzător cufunzându-se în splendoarea naturii care îi vorbea prin frumusețea ei nețărmuită. Era atât de multă liniște că auzea cum crește iarba. Lumea întreagă complota amintindu-i că viața-i frumoasă dar că de ceva vreme, nu mai știa să privească frumusețea în ochi.  Era la ferma tatălui ei și avu senzația că trăiește într-unul dintre romanele lui Rebreanu; munca tăranilor sleiți de puteri în căldura toridă a după-amiezii, fânul blond contrastând cu verdele ierbii umede, șarada oilor infatuate de-a lor existență și nechezitul îndelug al cailor sprinteni și-n plină tinerețe… Privea cu sufletul natura dezlănțuită și-și dorea să reînvie clipele acelea care atât de îndepărtate și de ireale îi păreau…

Ducipal ( calul preferat al ei ) îi zâmbi complice, invitând-o la o plimbare călare pe el, de dragul vremurilor trecute. Fuseră cei mai buni prieteni. I-l cumpărase tatăl ei de la un om căruia i se spunea Spaniolul; era frumos și plin de el; îl numise precum calul lui Alexandrul Cel Mare, fiindcă acesta fusese prima ei mare iubire care i-a stors lacrimi. Cu Ducipal descoperea lumea așa cum de una singură nu putea;  simțea viața clocotind în ea, iar îndelungile lor plimbări la apus pe câmpurile nesfârșite ce împrejmuiau ferma, îi alungau impresia că-i doar un simplu muritor în călătoria vieții. În acele momente, sufletul ei, altădată atât de împovărat de el însuși, era precum un fulg: calm, liniștit, senin precum o zi de vară… Iar la final, când Ducipal lua drumul întoarcerii, își lăsa capul pe coama lui, transmițându-i un semnal de mulțumire fiindcă era creatorul fericirii ei apusene. Ducipal înainta galopând, ca însuși mersul vremii în clipele de fericire, trecând pe lângă Ghiță: moldoveanul care murea de dragul oilor cu fiecare apus.  Ghiță vedea în ele poezie, așa cum nici măcar tatăl Ioanei, nu era în stare să vadă…

Dimineața-i fură visul și-i dărui în schimb realitatea.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s