Frumoasa pământeană cu chip frumos de lut

E atâta frig și plouă, că al meu suflet jelește neîntrerupt;

Eu pentru tine sunt frumoasa pământeană cu chip frumos de lut.

Și atâta vifor naște-n mine timpul, răstălmâcindu-mi amintiri

De atâta Wagner și Chopin, mă pierd prin fostele iubiri.

Mă tem de multe ori că nu pe mine mă iubești:

Tu îmi iubești iubirea. Eu te iubesc pentru că ești.

Pe aripile vântului aș călări ca pe un bidiviu.

Aș vrea să fiu Pasărea Phoenix, să pot să reînviu.

Îmi strigă soarta-n disperare: Carpe Diem!

Să-i fac în ciudă, îi răspund c-un recviem.

vg

Advertisements

”Ce bine că ești, ce mirare că sunt!”

Mama are sindromul ”Benjamin Button” și i-am spus-o de nu știu câte ori, iar lucrul ăsta mi-l confirmă fiecare an care trece: nu numai că în loc să îmbătrânească ea întinerește, ci renaște, emană frumusețe prin toți porii. De vină trebuie să fie bunătatea care stă la baza sufletului ei minunat! Mă-ntreb uneori cum de mai poate: cum reușeșe să fie atât de perfectă în imprefecțiunea ei, să iubească cu atâta putere și să respire fericire pentru ca mai apoi să ne hrănească pe noi cu ea?

Read more

”OSTROVUL”

În ultima vreme mi-e dat să ascult tot felul de teorii -atât de reci și străine mie- ale oamenilor din jurul meu, cu privire la existența unei divinități, ca și cum Dumnezeu îmi pune la încercarea credința mea în El. Știu. Religia a devenit un subiect controversat sau poate așa a fost dintotdeauna, și de multe ori mă feresc să intru în dispute pe această temă; nu pentru că n-aș avea argumente ci pentru că simt că nu-i nevoie să-mi justific în vreun fel credința. Zilele trecute, la școală, ni s-a pus întrebarea: ”Ce este Dumnezeu?”. Am tăcut, dat fiindcă cel care-mi adresase întrebarea este convins că își este propriul său Dumnezeu, așa că n-am vrut să-l stingheresc în vreun fel cu naiva mea convingere. Unii au spus că Dumnezeu e o energie, alții că-i un concept, alții s-au mulțumit să răspundă: Dumnezeu există și atât, care a dat naștere următoarei afirmații: asta spun doar oamenii slabi de minte al căror creier funcționează pe principiul ”Crede și nu cerceta. ”

Read more

Capitolul V: Lună amară

Se trezi și cauta în jurul ei orice dovadă palpabilă că tot ce se întâmplase fusese real și nu doar o festă a imaginației sale. Simțea sub ea nisipul moale. Mirosea a Dunăre și a vară. Mirosea a copilăria ei.  Căuta mașinal pachetul de țigări, dar  în căutarea ei somnoroasă îi atinse mâna lui Robert care încă dormea nestingherit. Își aprinse în liniște țigara și se îndreptă spre Dunăre.

Read more

Capitolul IV: ”Dacă nu acum, niciodată…”

Privea trecătorii în goana lor mânată de timp și își savura țigara de parcă aceasta îi rămăsese cea din urmă fericire pe care o mai avea. Și totuși, era fericită în nefericirea ei. Trecuseră două săptămâni pe nesimțite; singurul gând care-i amintea că timpul se scurge iar ea rămâne pierdută în urma lui, era acela că soarta îi dirija iubirea într-un mod care îi displăcea: bărbatul de la Van Gogh își pierduse urma. Sperase într-adevăr că printr-o conspirație a Universului, se vor regăsi și-și vor trăi fascinanta poveste de iubire. Renunță descumpănită la acest gând.

Read more

Capitolul III: Suflet cehovian

Adormise cu fereasta deschisă și fu trezită de plânsetul nopții: lacrimile cerului îi pătrunseseră în cameră iar ea, din solidaritate, a rămas trează s-asculte suferințele norilor. Motivul real era de fapt insomnia. De câteva nopți, orele patru ale dimineții o smulgeau din dulcele-i somn, aruncând-o printre gânduri și neliniști. Se simțea însă prea obosită pentru a gândi, sau îi era teamă. Era periculos să rămână singură cu gândurile ei.

Read more