M-am temut că m-am îndrăgostit de tine. Dar  nu era decât o păcăleală a sufletului. Mă îndrăgostisem de o născocire a minții mele ș-acum iată-mă îngropată în singurătate- bastarda fericrii mele.

Mă îndrăgostisem de ceea ce voiam să fii, nu de tine, tu, cel adevărat. Așa mi-am dat seama că nu te-am iubit niciodată și că n-am să te iubesc așa cum dragostea-mi cere să iubesc. Și totuși jocul ăsta dintre noi mi-a plăcut la nebunie; mă făceai să mă cațăr pe culmile gândirii, mă furișam printre gândurile tale căutând gândul care să mă conțină pe mine. Mă îmbăta prezența ta și mă goleai de mine. Și poate că tocmai asta mă speria cel mai tare, că-mi năpădeai ființa și mă împuținai până la insignifianță. Tu, bolnav de acea aroganță rafinată.

Și nu simțeam mereu că mă îndrăgostesc de tine. Se întâmpla sporadic. Când mă așteptam cel mai puțin, mă surprindeam plină de tine și mă-ntrebam ce cauți tu, străinule, străbătând potecile sufletului meu? Mă îmbolnăveam de vulnerabilitate și îmi simțeam întreaga ființa dezbrăcată de privirile tale; mă citeai precum o carte deschisă și uram asta. Trișai. Eu nu ți-am citit niciodată în suflet.

Făcusem un fel de înțelegere tacită, nu vorbeam niciodată despre noi  și totuși tăcerea asta spunea mai mult decât toate cuvintele. Te simțeam complice cu fiecare gest și fiecare cuvânt pe care mi-l spuneai. Până într-o noapte când ți-am spus:

-Simți?

-Da. Simt.Ce crezi că e?

-Nu sunt sigură, dar cred că sunt sufletele noastre încercând să se atingă.

Ne-am contopit ființele într-o îmbrățișare, arzând de nerăbdare să-ți adun sărutul de pe buze. A fost singura dată când sărisem granițele dintre noi doi. Nu se întâmplase niciodată până atunci și nici n-avea să se mai întmple.

Toată noaptea rememorasem apropierea noastra, ținându-ți sărutul în palme, ofilit, străin de mine. Mi-am dat seama că suntem ca pietrele a căror atingere e îmbibată în scântei. Te iubesc altfel, mult mai sincer și mai curat decât îți imaginezi, dar nu te iubesc așa cum tu ai învățat să iubești.

Dimineața m-am simțit departe de tine și totuși de simțeam mai aproape decât oricând. Ne căutam amandoi simțul rațiunii pierdut în noapte… De atunci, te privesc altfel și mi-ești la fel de drag, dar altfel.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s