Frigul dimineții mă lovește drept în fața, provocându-mi cumplite dureri în tot corpul, mâinile-mi sunt paralizate de ger, lacrimi îmi năvălesc obrajii și nu știu dacă să învinovățesc vântul, sau mă plâng pe mine. Abia de pot să mă mișc sau să simt ceva, mi-a înghețat și sufletul și gândurile… Mă cuprinde o nesfârșită milă de tot ceea ce mă înconjoară, sau poate mi-e milă doar de mine.
Astăzi m-am surprins pentru prima dată realizând că încep să cresc. Și știu că am de abia șaptesprezece ani și că este poate cea mai frumoasă parte din viața unui om, dar simțeam că-n mine zace o întrega planetă de tristeți. Nu știu ce m-a făcut atât de melodramatică în dimineața asta de ianuarie, dar căzând vertiginos pe panta nostalgiei, nu mi-am dat răgaz să contemplu măcar puțin conștientizarea îmbătrânirii mele. Mă amuzam și mă autoironizam, nepermitându-mi momente de slăbiciune.
Și mă-ntreb ce-o să fac eu cu viața mea, cu mine însămi?
De multe ori, eu pentru mine, nu sunt decât un simplu obiect ce trebuie valorificat. Și știi… sunt nopți ca astea când toate sentimentele reprimate de-a lungul zilelor își cer dreptul la revoltă. Și atunci, scriu și curăț ce doare.
Odată cu creșterea anilor, cresc și responsabilitațile, ș-am să mă trezesc într-o bună zi cu viața-n brațe, cu toate catrafusele ei, întrebându-mă unde s-o așez… sau unde să mă așez eu în ea. Deja sunt prizoniera timpului, așa că-ncep să mă pregătesc și mă întreb ce vreau eu de la mine?
Habar n-am. Sunt câteva lucruri pe care mi le doresc cu ardoare și dacă voi avea parte de absența lor, viața mea va deveni precum un zid găurit, imposibil de umplut: teatru, iubire, fantezie și prieteni. Și mă vreau pe mine întreagă.
Nici nu știu unde vreau să ajung, nu știu ce vreau să spun prin toată poliloghia aceasta. Ideea e că simt, anticipez întâlnirea mea cu viața, sau mai bine spus cu realitatea… Și nimic nu-mi pare mai îngrozitor decât să mă maturizez într-o lume atât de nebună, în care a supraviețui e o întreagă artă. Și nu mă raportez la supraviețuire ca la o învingere a morții, ci ca la o păstrare a sufletului curat, frumos , în urma murdăriei care infectează pereții lumii!

Și parcă m-am trezit din dulcele somn al adolescenței frivole de care n-aș vrea să mă despart nicicând.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s