Astăzi m-am întors de la Vălenii de Munte,  de la copiii care au făcut din spectacolul nostru un scop caritabil. De la cei care au fost pentru mine o palmă dureroasă dar necesară. De la cei care iubesc viața și-și acceptă destinul cu zâmbetele impregnate necontenit pe chip. Sună clișeic să vorbesc despre transformarea mea care s-a petrecut după cele două zile petrecute acolo, mai degrabă aș vrea să vorbesc despre cum m-am trezit la realitate. Nu la realitatea mea. A mea e prea frumoasă în comparație cu realitatea adevărată.

Noaptea ne-a prins în Valea Screzii, care pentru mine a fost un adăpost, o izolare față de lumea înconjurătoare. De cum am intrat în sat, copiii erau cocoțați pe dealuri, de parcă veniseră din romanele lui Creangă, femeile roboteau de zor prin curți, iar drumul și peisajul mă duceau cu gândul la Rebreanu. Drumurile bătătorite mărgineau văile ce miroseau a iarbă proaspătă, munții se vedeau în depărtare cum zgârie cerul pudrat cu nuanțe roz, casele înșiruite care găzduiau câte 20-25 de suflete zâmbeau semețe, ca și cum n-ar fi avut nicio grijă… Însă cel mai mult mi-a plăcut apusul în care soarele se stingea cu atâta nostalgie… Și răsăritul… Când pentru prima dată trezirea la ora șapte mi-a fost dragă. Toate-n jur se dezmorțeau în urma unui somn profund iar lumea își relua cursul firesc.

M-au uimit copiii părintelui Tănase ale căror povești le-am devorat, le-am ascultat cu un interes nesăvilit, notând tot ce m-a impresionat într-adevăr. Ei n-au frică de viață iar soarta și-o acceptă așa cum e ea, fără să stea în calea ei, s-o schimbe, sau să-și blesteme zilele. Ei râd deși ziua de mâine nu le este asigurată. Ei se îmbracă în zâmbete și poartă-n suflet credința. Își acceptă condiția și nu fug de nimeni. Ei nu fug de ceea ce sunt. Ei sunt ei. Lor nu le este furată copilăria iar tehnologia nu și-a întins tentaculele să le distrugă mințile și timpul. Ei n-au bani, Iphone sau laptop, ei au un acoperiș deasupra capului, mâncare și recunoștință pentru faptul că există. Ei știu că Dumnezeu întârzie, dar nu uită niciodată.

Ei nu se plâng nici de foame, nici de frig, nici de tristețe, eu fac nazuri la mâncarea de la prânz, mă plâng din motive puerile și trăiesc ba în trecut, ba în viitor, ba caut alinarea în cărți uitând să mulțumesc fiecărei zile care mi-este dată, pe când ei  acceptă realitatea și nu se tem de ea. Sau cel puțin, nu arată.

I-am cerut unei fete, care mai apoi aflu că are treizeci și unu de ani, să-mi vorbească despre ea – păi, tata e african, mama e  româncă. Albă.  Când a văzut că-s letiă tata, m-a abandonat. Nu pot să iubesc pe cineva care își abandonează propriul copil. Trăind aici, mi-am reprimat toate dorințele. Nu zic că nu-i bine aici… zic doar că toate visele mele s-au pierdut, le-am lăsat în urmă… Am scris o carte. Da ce să fac? Cine mi-ar publica mie cartea? Trăim în România. Când eram mică vroiam să joc în filme cu Jim Carrey, că-mi place la nebunie comedia. S-au dus toate… Și visele, și anii, și eu tot aici am rămas. Da n-are nimic. Tu să te faci actriță, da? Să nu renunți la visele tale… Mă uit la tine și mă gândesc la sora mea, și ea e tot blondă ca tine. Știi, odată am avut o cățelușă albă, care a făcut șase pui negri. Așa tare m-a uimit coincidența asta… La fel am ieșit și eu… singura neagră! Singurul lucru pe care mi-l doresc este să întâlnesc pe tata, să-i spun că sunt fericită că îi semăn lui și nu ei!

               Altă fetiță mi-a povestit așa, hodoronc tronc despre abandonul ei – mama a plecat demult, în Franța. Ne-a lăsat și pe mine și pe soră-mea în stradă, în plină iarnă, și obișnuia să ne bată…mult. Odată m-a învinețit din cap până în picioare pentru că am vărsat un lighean cu apă. Nu o iubesc pe mama. Nu pot. O iubesc pe mătușa. Ea e mama mea acum. Mama a murit. S-a sinucis apoi.

              Și toți sunt vii. Și toți zâmbesc. Și nu-ți cer milă. Doar atenție, afecțiune. Tânjeau să fie îmbrățișați, să simtă căldura unor brațe…

Eu am 30 de ani… Uită-te, am două fetițe. Le iubesc mult. Mi-au fost luate de Protecția copilului, smulse din brațele mele, ghici de ce, că mă violase patronul la care munceam și a vrut să-mi facă rău…m-a amenințat. Știam ce urmează.  Am venit după ele și acum am ajuns aici… Le știu aproape de mine… E bine.

E bine… Și chiar dacă nu-i bine, e bine.

Toți caută o familiei în cei din jurul lor, indiferent că mamele lor sunt la pușcărie, au murit, sau i-au părăsit, ei sunt vii. Freamătă de viață. Căutam privirile lor ca să pătrund în suflete, pentru că știam că zâmbetele lor ascund mii de taine, că nu-i ușor să trăiești astfel.

Sincer, habar n-aveam ce lecție aveam să învăț de la ei și cu câtă recunoștință în suflet aveam să mă întorc în orașul meu, la familia mea, la mine însămi.

Și dacă am învățat ceva este că viața nu e ușoară, că sunt printre fericiții care au primit o viață cu de toate. Mă gândeam la mama… Toți mă întrebau dacă eu am mamă… Și am. Și cât o iubesc. Mi se umplea sufletul de durere, mi-era ciudă pe mine că nu știu să iubesc, că nu apreciez ce am și că sunt egoistă. Eu am părinți și dragoste. Am o viață atât de frumoasă și am primit atâtea daruri neprețuite la naștere, încât nu știu pentru care să mulțmesc întâi.

Știu că n-am cum să stau în calea sorții lor, n-am cum să-i ajut, nimeni n-are cum. Pot doar să învăț de la ei. Toți putem. Mă dezgustă și lumea asta care uite, acum, în prag de Crăciun, nu vorbește decât despre mâncare și cadouri. Of, cât de puțin contează astea! Ce-o să rămână din noi?

Cam asta e povestea în ochii mei a celor 328 de copii… Mă bucur din tot sufletul că am reușit să ajung la ei. Să dorm în locurile în care dorm ei, să mănânc la masa lor…!

Astăzi, mai mult decât oricând, sunt recunoscătoare pentru ceea ce am!

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s