Cochetez de la o vreme cu întrebări legate despre ce se va întâmpla după ce fizicul nostru va da semne că nu mai poate, și vom rămâne la cheremul sufletului. Pe scurt, unde ne ducem după ce murim?

În iad cred, cred că iadul este aici pe pământ, dar nicidecum nu cred că în viața de apoi ne vom mai confrunta cu acest infern. Mai degrabă cred în teoria citită la James Clevell- în Shogun, se spune că omul are nevoie să-și depășească anumite temeri, convingeri, să devină din ce în ce în ce mai bun, să se purifice și  tocmai de aceea  după ce  îi moare fizicul,  își cumpără alt corp și trăiește altă viață, așadar se reîncarnează. (Când am auzit prima dată de Reîncarnare eram mică și mi-am întrebat profesoara de religie dacă crede în așa ceva, dar nu eram încă pusă în temă că religa refuză categoric această credință și mi-a ținut o pledoarie, vai de capul meu!) În fine, mă tot întrebam dar până când ne reîncarnăm? care e rostul reîncarnării? și câte vieți ne sunt oferite? Apoi am aflat de Nirvana.

Nirvana înseamă Rai, și numai după ce te reîncarnezi de câte ori e nevoie, până ajungi să te autodepășești și îți termini misiunea în această lume, abia atunci dobândești permisul de a ajunge în Nirvana. Ei, asta da teorie. Cred că pe asta o accept cel mai mult dintre toate câte am auzit până acum.

Până când stând de vorbă cu tata la un pahar de vin, doua, trei (eu nu!), și tot vorbindu-mi de Japonia și Shogun, i-am spus despre cum cred eu în Nirvana și totodată în reîncarnare. Și cu umorul lui amplificat de paharele de vin roșu, vine și-mi răstoarnă toată teoria înlocuind-o cu  o altă doctrină utopică dar extraordinară!

-Păi cum mă, tu nu știi că după moarte, ne ducem la Universități!? Învață în viața asta cât poți, că pe bază a ce înveți acum intrii la ce universitate vrei! Pe lumea cealaltă iei informațiile cu tine, așa că nu te duce să te faci de râs!, zise tata.  Mama, neputându-se abține zise-

-Ba nu! Pe lumea cealaltă te duci cu faptele bune! Probabil vorbise bunătatea din ea.

-A da, ai dreptate! Apoi revenind la Universițățile lui, zise- Păi ce, tataia ce crezi că a luat cu el după ce a murit? Și-a luat umorul și toate poeziile! Tot din ele o să se hrănească și acolo și cateogoric a intrat la universitatea de Poezie.

Făcându-le jocul, le-am zis-

-Aha, și bănuiesc că l-au întâmplinat Eminescu, Bacovia, Alecsandri, nu?!

-Pff! ( Făcu așa un gest emfatic) O nebunie e pe lumea cealaltă! (Parcă se visa ajuns acolo) Citindu-i  gândurile, i-am zis-

-Hai mă tati, termină cu glumele! Mi-ai promis că pân-la 90 de ani ai să scrii și ai să citești, și abia atunci după ai să te gândeși la ce se întâmplă după ce murim!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s