Aseară l-am visat pe  Nicolae Ceauşescu.
Era primar aici, în orașul în care se scurg zilele mele și mărșăluia cu alți tovarăși de-ai săi, țipând cât îi țineau plămânii “CEA-U-ŞES-CU”. Eu priveam acest marş comunis cu durerea ghemuită în suflet și plângeam fără să-mi pese că m-ar putea vedea cineva, sau că însuși Ceauşescu mi-ar fi putut auzi gândurile… Știu că ma urcasem în Casa de Cultură, știți voi, în balcon acolo, și am țipat ‘Vă va duce la pieire!  Salvați-vă cât încă mai aveți tim…’, n-am apucat să rostesc cuvântul ‘timp’ până la capăt căci SS-iştii lui Hitler m-au smuls cu putere din încercarea oratorică pe care vroiam s-o susțin acolo în fața lumii și mă loveau  crezând probabil că-s făcută din fier, atât de dureroase erau loviturile lor cu biciul. Un torent de înjurături se revărsau din gura mea împotriva lui Ceauşescu, care cred ca se răsucește în mormânt acum, și mai ales împotriva tuturor comuniștilor, naziştilor etc.

Într-o seara, cu puțin înainte de primul tur de votare, i-am visat pe Stalin și Hitler că luau masa la mine în sufragerie! Da’ culmea e că nutream un soi de admirație pentru ei, de nici nu-ți poți închipui. Eram un fel de Ponta în biroul lui Băsescu!  Rosteam mașinal replici de genul ‘ Sunt de acord cu dumneavoastră’, ‘Aveți perfectă dreptate!’ , ‘Într-adevăr, Heil Hitler!’…  Mă minunez și eu de neputința și prostia din visele mele.
În altă seară, tot de curând l-am visat pe Ponta că era Președinte și a doua zi de dimineață ma pregateam de liceu si fericită îi spun tatălui meu ‘ Tati! Am visat că a ieșit Ponta! Se zice că ce visezi, niciodată nu se întâmpla în realitate!’

În dimineața aceasta, mâncam și mi-am adus aminte că aseară l-am visat pe Ceauşescu.  Somnoroasă, am spus:
– Tati, l-am visat pe Ceauşescu.
– Păi tu știi cum arată?
– Serios? Am văzut poze cu el. Și-n plus, în vis nu arăta cum e el de fapt… Arăta cum îl văd eu- scund, bondoc chiar, chel, cu o burtă imensă… un caraghios!
Râdea… dar știam că nu-i râsul lui.

-Crezi că-i de bine că am visat așa?

-Depinde… poate însemna întoarcerea comuniștilor la putere! Eram învinsă. După un moment de tăcere am spus:

– Tati?
–  Hm?
-Crezi că iese Ponta?
– Ar fi o minune dumnezeiască să iasă Iohannis…

Eu azi nu fac decât să mă rog pentru minunea asta, că n-am 18 ani să merg la vot. Tu ce faci? Du-te și salvează-ne!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s