Încotro, tovarășe timp?

Ce-i cu goana asta disperată?! De cine fugi? încotro vrei să ajungi? De ce n-ai răbdare cu noi, oamenii, biete suflete, obosite mereu aflate pe urmele tale…!??

Ceasul ticăie iar viața stă la colț pândind momentul prielnic să mă înhațe în aventura ei… Cu cât timpul zboară, cu atât mi se pare că văd viitorul  venind înspre mine și nu știu dacă să mă tem sau să mă bucur… cine poate ști ce-au complotat viața, destinul și viitorul împotriva mea? Cine știe pe ce căi nebănuite mă vor purta în neștire…

Tocmai de aceea, tovarășe timp, oprește-te puțin, hai să fumăm o țigară împreună, să bem o cafea…să amânăm cât mai mult momentul întâlnirii mele cu viitorul!  Te rog, nu mă pune încă față în față cu soarta mea, nu cred sunt pregatită și parcă mi-am pierdut toate cuvintele, sau le-oi fi rătăcit prin buzunarele vreunei haine, înțelege că habar n-am ce să-i spun, ce să-i cer, sau cum s-o întâmpin..

Tu, timpule, treci, oamenii pleacă, viața-și urmează cursul firesc, fără să țină cont de nevoiele și dorințele noastre, iarba crește în continuare, vântul își face plimbările pe străzile atmosferei, soarele încă strălucește… iar eu, eu ce fac? Unde mă duc? Trag de secundele fiecărui minut, sorb din minutele fiecărei ore și trăiesc fiecare zi a unei luni cum cred eu de cuviință… și totuși tot n-am timp! Dac-aș putea, toate clipele irosite i le-aș cere timpului la pachet! Le-aș îngrămădi într-un dulap, iar când aș avea nevoie de ele, le-aș folosi cu tact și prisosință…  Dar clipele nu ni se dau la pachet..

Lunile stau agățate în calendar așteptându-și sorocul și parcă toate-s la fel, precum niște mărgele frumos orânduite pe firul unei ațe, toate au același număr de minute și zile, același număr de nopți bântuite de întrebări existențiale, același număr de dimineți în care-ți propui un nou început și-ncerci să-ți cureți mizeria de ieri, aceleași după-amieze în care lumea nu stă locului o clipă, aceleași seri în care faci inventarul acțiunilor de peste zi, mulțumit sau nu de gestionarea timpului tău…

Și timpului nu-i pasă ce lasă-n urmă, nu-i pasă de problemele tale! Clipele de fericire mai ales, ți le oferă cu atâta zgârcenie, parcă zici că timpul face economie la fericire!

Tovarășe timp, ai îmbătrânit și nu mai ai răbdare cu noi! Dar știu că în zadar îți cer să te oprești, tu ai să rămai indiferent la cerințele mele, eu am să te prind din urmă și am să câștig la un moment dat maratonul acesta… dac-o fi posibil ca cineva să-nvingă timpul..!

P.S- Am să-i spun iernii să te înghețe!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s