Afară, lumea fluieră și ploaia e mânjită.  Orașul tremură de frig.

Vremea de afară se află într-o deplină antiteză cu primăvara din sufletul meu.  Mă simt bine. Ciudat de bine.

Poate pentru că am avut o seară faină. N-am făcut decât să-mi purific spiritul prin artă, și sinceră să fiu, al naibii de bun e leacul ăsta împotriva zbuciumului sufletesc.  S-a așternut o liniște neobișnuită în mintea mea și plutesc în starea de catharsis.

Mi-am început seara cu Moliere și  Chopin în surdină. Draguț, nu?  Am citit -Avarul- și m-am amuzat puțin pe seama lui Harpagon- al naibii de zgârgit om!- m-a dus imedat cu gândul la bătrânelul lui Balzac sau la moș Costache al lui Călinescu. Îmi place Moliere. Îmi place teatrul.

După ce-am terminat cu cititul, m-am metamorfozat în Zița a lui Caragiale! ( O noapte furtunoasă). Am încercat să-nțeleg psihologia personajului, mi-am ieșit din propriul trup, ba chiar am făcut abstracție de persoana mea și am călătorit prin 1878. Am încercat să fiu o mahalagioaică cochetă, incultă și naivă. Îmi place din când în când să fiu altcineva. Nu că mă plictisesc de mine, dar vreau să mă autodepășesc. Și apoi, după ce-am  terminat de repetat, m-am dezbrăcat de prostia Ziței și am revenit la mine.

După care, am ascultat muzică. Dar nu cum fac de obicei. Am ascultat-o cu sufletul și cu mintea. Îmi tot veneau în minte vorbele profelor mele de actorie(despre care o să scriu curând, că m-am îndrăgostit de ele)- Gândește ceea ce spui. Explică-ți fiecare vers, fiecare cuvânt și-ți va fi mai simplu să trăiești ceea ce spui. -,ascultam piesa Până când nu te iubeam, și așa cu o poftă am început să cânt că simțeam cum mă îmbată  beatitudinea.

E uimitor ce impact are arta asupra omului. O carte bună cu profunzime, o piesă de teatru, văzută sau citită, o melodie… sau poezia.( Apropo de poezie, că tot m-am uitat astăzi la un interviu cu Nichita Stănescu. Mi-a plăcut definiția poeziei dată de el “Poezia este singura avuție pe care omul o are încă nejefuită. Până acum tot  ce a avut omul a fost jefuit, poezia încă nu și-a inventat un ‘Hitler al poeziei’ ca sa fie jefuită de el. În fiecare om există poezie. )

Atâta frumusețe și atâta risipă văd uneori, și atâta impasibilitate în fața ei…. Fără artă, viața mea ar fi fost seacă și tristă.  Un toast pentru arta care-nseamnă viața! Și din care se prelinge frumusețea precum picăturile de ploaie de pe fereastra mea, în astă zi de octombrie când se joacă fericirea cu mine și sufletu-mi surâde.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s