Nici macar nu-mi place la școală. Mă plictisește îngrozitor iar sistemul de învățământ mă scoate din sărite! Suntem văzuți ca niște roboți a căror misiune este să memoreze pagini întregi, aparent interminabile și teribil de anoste, pe care mai apoi trebuie sa le reproducem mot a mot. Fără opinii proprii, idei sau concepții… Dar eu credeam că scopul educației este să învăț să gândesc pentru mine însămi!

Și nu sunt genul de elev în care sa nu clocotească pic de interes pentru educație. Știi, aș merge oricând la o școală cu un profesor de literatură precum John Keating(Robin Williams), din filmul Cercul Poeților Dispăruți. Orice adolescent stăpânit de curiozitate pentru cultură și cu o viziune proprie despre viața ar trebui să facă cunoștință cu acest profesor. De la el am învățat că indiferent de ce îmi vor spune oamenii de-a lungul vieții, ideile și cuvintele pot schimba lumea! Și tot de la el știu că atunci când citesc, nu trebuie să iau în considerare doar ce crede autorul, ci și ceea ce cred eu!

“Nu citim şi scriem poezie pentru că e drăguţ. Citim şi scriem poezie pentru că suntem membri ai rasei umane. Şi rasa umană este plină de pasiune. Iar medicina, dreptul, afacerile, ingineria sunt preocupări nobile şi necesare pentru a menţine viaţa. Dar poezia, frumuseţea, iubirea sunt lucrurile pentru care trăim.”  Știam cât de frumoasă este poezia, dar până să contureze el forma frumuseții poeziei în lumea în care trăim, n-am fost niciodată conștientă de supremația acesteia în viața mea.

Acum, mai nou, cand studiem o opera literară, un roman sau o poezie, trebuie să renunțăm la gândurile, ideile și părerile noastre, trebuie să-i cităm pe Călinescu, Lovinescu, Manolescu, Maiorescu… Pentru că ei sunt critici literari, ei știu, iar noi suntem niște invațăcei a căror gândire trebuie lăsată să zacă prăfuită într-un colțișor al minții. Dar eu nu mai vreau să scriu eseuri de cinci pagini care de fapt, nici măcar nu sunt scrise de mine, ci doar mâzgălite cu  ideile  altor oameni, care poate nici măcar nu sunt in concordanță cu ceea ce gândesc EU! Ne ridicați în  picioare și ne priviți sfidător atunci când noi reproducem ceea ce am copiat, și apoi vă mai mirați de ce când puteți o întrebare ce solicită gândirea, cuvintele se blochează la bariera cu buzele și se transformă într-o bâlbâială incoerenta.  Intreaba-mă acum ce spunea Manolescu despre opera lui Camil Petrescu, că n-a mai ramas nimic în mintea mea, dar îți voi spune eu singura ce cred despre Gheorghidiu, despre suferința lui lăuntrică, despre iubirea lui pentru Ela, cum o iubea la inceput pentru că o făcea fericita pentru ca în final iubirea lor să se transforme în ceva patologic. Intreabă-mă ce spunea Călinescu despre Maitreyi, că mi s-a șters din memorie orice vorba de-a lui, dar povestea iubirii dintre cei doi mi-e impregnata în suflet și în gând!

Ne luați dreptul de a gândi, blocați traficul de cuvinte, ne impuneți o lectură obligatorie mult prea superfluuă și plictisitoare, ni-l bagați pe gât pe Sadoveanu, și vă mirați de unde se naște dezinteresul pentru școală! Și pe deasupra, mai și veniți la ore și generalizați toți elevii, ne vorbiți de viitor si de negura în care ne avântăm, și subtil ne învinuiți de situația în care ne aflăm. “Vai de viitorul nostru, cu elevi ca voi”. Am citat!

Mie imi place sa invat. Dar nu-mi place să mă transform într-un papagal care dă din gura și împușcă note. De fapt, nici nu-mi pasă ce note am atâta timp cat mintea mea se află într-o continuă solicitare.

HEY, TEACHER, LEAVE THOSE KIDS ALONE!!!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s