Cred cu tărie în destin și știu că nimic nu-i întâmplător! Hazardul este alcătuit dintr-o sumedenie de complementarități inexplicabile.

Doar că de asemenea știu că între om și destin exista o relație de simbioză, se provoacă și se creează reciporoc.  Destinul joacă un rol primoridal în viața și întâmplările omului, dar să-l împovărezi pe el cu toate sarcinile fără ca tu să lupți pentru ceea ce îți dorești, e o prostie. Dacă destinul ți-a pregătit ceva, să știi că nu o poate face de unul singur!

‘Așa a fost să fie’, mă face destinul de cele mai multe ori să rostesc. Știu că este inutil să mă lupt cu el, să fiu împotriva lui.’Destinul este ecoul lui Dumnezeu.’

S-a întâmplat de multe ori ca lucrurile să nu fie cum vreau eu, să îmi doresc ceva, pe cineva, și să nu obțin. Și în nebunia momentului impulsivitatea m-a făcut să mă plang cu emfază că m-am născut fără noroc… Dar de fiecare dată, timpul, complice cu hazardul m-au făcut să înțeleg că a nu obține ceea ce îmi doream la momentul respectiv, a fost cel mai bun lucru care mi se putea întămpla. De atunci, când vine vorba de destin, las încăpățânare deoparte, penru că e ca și cum m-aș lupta cu morile de vânt.

Și de atunci știu că destinul sălăsluiește în noi înșine.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s