Noaptea se înalță din ascunzișuri sugrumând cu greu cele din urmă zvârcoliri de lumină ce se luptă să domine eterul.
Răcoarea serii de vară pătrunde prin fereastra larg deschisă,  invadându-mi parcă intimitatea.
Rând pe rând,  probleme existențiale ale vieții,  se trezesc în mintea mea, zburând speriate ca niște păsări deșteptate de o rază de soare, pătrunsă în umbra ruinelor adormite… Dar refuz să gândesc. Am obosit…
Îmi  ridic mașinal privirea asupra cerului întins ca o pânza ce acopera nemarginirea. Norii albăstrui încă se pudrează cu o ușoară nuanță rozalie…dar văd cum agale imi fug de sub ochi, ascunzandu-se in negura întunericului. 

Iubesc apusul. Și iubesc răsăritul.  Iubesc Bucureștiul.

Noaptea mă surprinde într-o profundă contemplare, a vieții,  a naturii, a orașului care în sfârșit își trage sufletul după o zi agitată. Blocurile înalte parcă zgârie cerul, vântul își face plimbarea de seara iar lumina lunii își aruncă scara fermecată luminându-mi trupul.
Îmi vin in minte vorbele lui Eliade ” Bucureştiul, îndeosebi, are cele mai toxice amurguri, în toate anotimpurile. E greu să rămâi singur, să nu te îndrăgosteşti, să nu-ţi cauţi pereche într-un astfel de oraş, în care soarele se stinge cu atâta melancolie..” – Nuntă în cer
Întregul oraș se pregătește să doarmă. Aș vrea doar să ii spun cât sunt îndrăgostită de el.

“E noapte iar, şi drumurile lungi
Mă ostenesc şi mă grăbesc în pat.
Dar noi călătorii încep atunci,
În minte, când din trup m-am aruncat.”

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s