Nu știu cum e lumea ta, dar nu mă critica pentru că mi-am transformat propria existența într-o piesă de teatru. Ține-ma departe de realitatea ta anosta. Lumea mea e altfel.
Iubesc teatrul si subit, viața mea a devenit o scena. Așa ca nu mă învinui de faptul că în fiecare zi joc alt rol, că sunt îndrăgostită de personajele pe care le născoceste mintea mea buclucașă, chinuită de curiozitate, că prin intermediul lor, mă descopăr pe mine. Până și Shakespeare spune că “Lumea-ntreaga e o scena/ și toți oamenii-s actori”

Am citit de curând un articol foarte bine scris ” Îndrăgosteşte-te de o proastă”. Totul se referă la cât de grea și de fascinantă este totodată, viața alături de o fată care citește. Și mie imi place al naibii de tare să citesc. Așa că înainte să te arunci într-o călătorie alături de mine, pregătește-te căci am trait atâtea iubiri încât le-am pierdut numărul. Iubiri platonice, iluzorii, ce-i drept, dar crede-ma, mi-am sfâșiat sufletul cu paginile încărcate de iubire, pe care le-am citit.

Voi vrea să-ți spun cum am fumat cu nesaț operele lui Shakespeare, că am plans și am râs din cauza lui, că am iubit și am urat până la epuizare, că omul ăsta etern s-a strecurat în mintea mea și acolo va ramane până la adânci bătrâneți. Sau sa ma ierți că miez de noapte, voi începe să plâng din cauza lui James Clavell, pentru că a împins-o pe Markiko San-idealul de tărie și înțelepciune feminină- să-și facă seppuku, lăsându-l pe Blackthorne să se înece în durere. Iarta-ma dragule, că sunt îndrăgostită de Alexandru Cel Mare încă de când abia învațam să citesc, și că Manfredi m-a tinut treaza nopti intregi forțându-ma să parcurg cele trei volume cu privire la viața eroului meu, și iarta-ma că după tine nu pot plange atât cât am plâns la aflarea morții lui.

Poti tu oare să mă contrazici, să-mi spui că nu știu ce înseamnă să suferi din dragoste, când am văzut-o pe Regina Margot asistând la moartea lui La Mole, când i-am văzut lacrimile inăbuşndu-i glasul, și durerea arzându-i sufletul?

Să nu te sperii când vei vedea că am inceput să scriu scrisori. Nu te înșel! Ultima dată, i-am scris Floricai o scrisoare. Mă gândeam să repar răul făcut de Ion, că știu că în adâncul sufletului lui a iubit-o, dar intreaga lui viata a pendulat intre glasul iubirii și glasul pământului.

Știai dragule ca Mihai Aspru timp de unsprezece ani şi-a dedicat iubirea Donnei Alba, și că în final, de dragul ei, ține cumplitul doliu în amintirea soțului acesteia, Georges Radu Serban? Învăță-mă tu dacă poti și explică-mi te rog, cum poate un om sa fie capabil de o asemenea iubire?

Îmi cer iertare că semăn un pic cu enigmatica Otilia, care spune că dragostea-i un lucru mare, dar ca ea sigură, nu-i suficientă! Stii doar că sunt prinsă în brațele pragmatismului și că sunt o realistă incurabilă. Și să nu te aud că o critici pe Otilia! Ce? E superficială? Nu, iubire, crede-mă, sufletul ei nu este nici pe departe frivol, în esență, e atât de inteligentă și profundă! Și până la urma, am să gasesc eu un Felix care să mă iubeasca cu totul, cu tot cu capricii și infumurari.

Dar stai puțin, dacă tot am început, trebuie să-ti mărturisesc și asta. N-am nicio vina ca m-am îndrăgostit și de Leonardo Da Vinci. Păi citește-l tu pe Irving Stone și ai să mă înțelegi, sper. Până și Buonarotti, în pofida competiției mistuitoare a talentelor lor, îl admira. Eu de ce n-aş face-o?
Îl iubesc și pe Gatsby! Recunosc…Fitzgerald asta ma face să-mi doresc să mă fi născut în alta perioadă. In epoca jazz-ului. Să vezi in “Cei frumoși si blestemați” ce viata duc, alături de Beatles și Rolling Stones…
Si iartă-mă că din când în când voi fi plecată cu Hemingway în cine stie ce călătorie de-a lui. N-ai să te superi, nu?
Sau, că din când în când am să fiu plecată la Moscova, alături de Dostoievski. Aa, mare om! Cred ca de el m-am îndrăgostit când am citit “Idiotul”. Sau poate de acel idiot total neidiot m-am îndrăgostit, de naivitatea și frumusețea lui sufletească! Și de parcă asta nu era suficient, m-am apucat si de Umiliți și obidiți. Cum am parcurs și călătoria aia, cu câtă patimă și extaz.

Și ce vina am eu că iubesc și teatrul antic, că nu mă pot sătura de Euripide? Sau că niciodată n-am să fiu prea în vârstă să mă bucur de Frații Grimm?!

Nu știu tu pe unde ai umblat. Poate ai cutreierat toată Europa. Și eu am făcut asta. Și în schimb am călătorit in timp, în Antichitate, am dat o fugă și prin Evul Mediu, am plâns pentru Ioana d’Arc, am ajuns fără să vreau într-o Italie Renascentistă, acolo l-am cunoscut pe Il Magnifico, pe Da Vinci, pe Buonarotti, acolo i-am cunoscut pe toti Papii aia de care mi-e scârbă, l-am cunoscut pe Borgia si pe Cezare, pe Lucrezia si pe Juan. Si apoi l-am cunoscut pe Martin Luther, dupa care am trăit și în timpul Revoluției franceze. Și Alexandre Dumas m-a făcut să mă îndrăgostesc de fiica marchizului care a patimit atât din cauza acestei revoluții. Tu te-ai plimbat atât, dragule?!

Take me as I am, or watch me as I go. M-am despărțit de sute de eroi și bărbați ideali, sau mai degrabă, ei m-au părăsit, am plâns pentru ei și am învățat câte ceva despre suferință, despre iubire, onoare, demnitate, curaj. M-am plimbat în întreaga lume și am invatat lucruri pe care tu cred că nu le știi. Am învățat să mă îndrăgostesc de sufletul oamenilor, de acțiunile lor, și nu de aspectul fizic. Pentru că vezi tu, când citesti, ești designerul propriei imaginații, așa că la naiba cu tine daca nu mă accepti așa cum sunt!
image

Advertisements

2 thoughts on “Blame me if you can!

  1. Frumos ! Complex ! Interesant ! Există totuși un „dar”…nu sunt un critic literar și nici nu am de gând să pornesc pe aceast drum dar cred că pot să-mi exprim opinia cu privire la efectul pe care îl produce acest articol.
    Din punctul meu de vedere, multitudinea titlurilor arhicunoscute și a numelor mai mult decât „grele” pentru istoria lumii în care ne petrecem infama existență reliefează destul de mult cultura ta. Felicitări !
    Dacă tot s-a dat startul la lectură, îmi permit să fac o analogie. Din ce am înțeles eu de aici și dat fiind faptul că am cunoștință și de articolul a cărui replică o constituie postarea de față, gândul meu merge direct la Eliade al nostru care și-a așternut uimitoarele experiențe pe hârtie realizând astfel, pe lângă altele, romanul „Maitreyi”. Știm foarte bine că această fată de origine indiană a existat cu adevărat, iar ceea ce i-a marcat adolescența, întâlnirea cu Allan (M.E.) a determinat-o să renunțe chiar și la unele concepții religioase în umbra cărora a crescut, a cutumelor hinduiste. Un conflict amoros incredibil și reciproc s-a produs acolo. Nu o să povestesc mai departe. Ce vreau să evidențiez de fapt este modul în care acest om și-a etalat simțirile, într-o carte publicată, dedicată ei. După 40 de ani de la inevitabila despărțire a acestora, M.E. și Maitreyi Devi s-au revăzut la Chicago, după ce fiecare și-a trăit propria viață bântuită desigur de amintirea unei iubiri imposibile. La scurt timp după revederea de care vorbeam și după ce Maitreyi a citi cartea lui Eliade despre ea, a simțit nevoia (cred că maternă) să contrazică unele precizări ale autorului acuzându-l pe acesta de exagerare de dragul literaturii. A făcut acest lucru printr-o altă carte, replică, intitulată „Dragostea nu moare” în care schimbă puțin evenimentele cu care ne-a obișnuit M.E. cu scopul de a nu-și denigra imaginea pe care și-a format-o până atunci ca scriitoare (a ajuns așa datorită idolului său pe care l-a cunoscut personal, Rabindranath Tagore pe care știu că l-ai citit). A simțit nevoia să își apere familia și relația pe care o avea cu ea și cu ceilalți din jur.
    Este dreptul fiecăruia să-și apere sau să-și reconstruiască propria imagine, ca cele spuse de anumite persone să nu influențeze cumva impresia altora cu privire la caracterul construit prin muncă, informare și mai ales devotament.
    Referitor la teatru pot spune că da, este fermecător atât să-l privești cât și să faci parte din spectacol. Este important să ai un mentor, o idee, un model de urmat care să te influnțeze. Perfect, totul foarte sănătos până aici dar eu consider că ideal ar fi să trăiești propria ta poveste. Nu știu exemple de oameni care s-au transformat cu totul în ceea ce au văzut sau apreciat dar văd aici o parte negativă. Treptat…dispare personalitatea și reacțiile pot fi regeretabile. Fii tu și lasă-te influențată de ceva ce ai considerat bine dar nu te lăsa dominată de o entitate invocată prin anumite rânduri. Totul este un vis totuși, o lume fictivă în care trebuie să trăim doar în acele momente. Să ne hrănim sufletește cu lectură este fantastic !
    Sper că nu te-am plictisit dar este doar părerea mea…Mulțumesc ! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s